May 28, 2021
CULTURILE VEDETĂ ALE ACESTUI AN
Sfecla de zahăr ar putea deveni anul acesta cultura vedetă în România, cu cea mai mare producție la hectar din 2014 încoace. Comisia Europeană prognozează pentru acest an un randament mediu la hectar de 43 de tone, cu 7% mai mare față de media ultimilor cinci ani și cu 6,2% comparative cu aul trecut.
May 28, 2021
UN NOU ERBICID PENTRU SFECLĂ
Buruienile necontrolate produc pagube însemnate, iar culturile de sfeclă de zahăr invadate de buruieni se recoltează greu și cu mare consum de combustibil. Însă, începând cu luna aceasta, cultivatorii de sfeclă de zahăr din România au la dispoziție un NOU erbicid pentru controlul buruienilor cu frunză lată: erbicidul SAFARI® DuoActive de la FMC.
May 28, 2021
CARE E CEA MAI BĂNOASĂ CULTURĂ
Dorel Istrate a pornit în această mare aventură imediat după Revoluţie, când a descoperit pentru prima dată calităţile sale antreprenoriale. Are deja 27 de ani de experienţă ca agricultor şi pentru că a dorit cumva să oficializeze această relaţie specială pe care consideră că o are cu pământul, şi-a luat şi diploma de inginer agronom. Chiar dacă a urmat cursurile de la distanţă, nu a trecut prin facultate ca raţa prin baltă, cum se spune, ci le-a demonstrat profesorilor de la Cluj că stăpâneşte foarte bine ştiinţa şi arta cultivării plantelor.
May 9, 2021
ZECI DE HECTARE DE FLOAREA SOARELUI, DISTRUSE DE DĂUNĂTORI!
Fermierii spun că nici nu au de ales în privința culturilor pe care le înființează. Spre deosebire de alte state mai dezvoltate, unde fermierii au posibilitatea să înființeze și culturi de nișă, la noi nu există cerere pentru astfel de culturi. În aceste condiții, agricultorii se tem că în câțiva ani nu vor mai avea ce semăna, dacă și culturile consacrate se dovedesc a fi nerentabile.
May 7, 2021
IMPACTUL ZAHARULUI ASUPRA CLIMEI
Trestia de zahăr – sursa din care se obține majoritatera zahărului din lume – este cultura alimentară cu cea mai mare suprafață de producție din lume, semnificativ mai mult decât chiar orezul sau grâul. Iar randamentul trestiei de zahăr a crescut de fapt cu doar 15% în ultimul deceniu, deși culturile de zahăr au multe utilizări în afara spațiului alimentar, cum ar fi producerea de biocombustibili și bioplastice.
May 6, 2021
SOLUȚII TEHNOLOGICE DE FINEȚE PENTRU O CULTURĂ CURATĂ DE BURUIENI!
Cultura sfeclei de zahăr deși are o suprafață redusă în ponderea suprafețelor agricole, concentrată în general în jurul unităților de procesare a sfeclei de zahăr, necesită o atenție deosebită din punct de vedere tehnologic. De asemenea cultura necesită tehnică agricolă de precizie pentru pregătirea patului germinativ, o fertilizare complexă, sămânță cu o genetică performantă cât și o protecție a plantelor din punct de vedere al combaterii buruienilor, bolilor și dăunătorilor.
May 3, 2021
ASAS SUSȚINE CĂ ÎN ROMÂNIA REZIDUURILE DE NEONICOTINOIDE PREZENTE ÎN FLORI ȘI MIERE SUNT ”NESEMNIFICATIVE”
Președintele ASAS, Valeriu Tabără, a susținut constant că nu există remanență a neonicotinoidelor în florile de rapiță și floarea-soarelui, principalele plante melifere din agricultura românească. Tabără a invocat public în acest sens existența unor rezultate primite de la laboratoare din Germania, Franța și Bulgaria. Recent, președintele ASAS a afirmat că a trimis rezultatele studiilor academice românești reprezentanților României la Bruxelles, dar aceștia nu le-ar fi înaintat responsabililor europeni
April 24, 2021
STUDIU UIMITOR! GRAȘII TRĂIESC MAI MULT DECÂT SLĂBĂNOGII
Mesajul principal este că pentru cei care încep cu o greutate normală la vârsta adultă timpurie, câștigarea unei cantități modeste în greutate pe tot parcursul vieții și intrarea în categoria supraponderală la vârsta adultă ulterioară pot crește, de fapt, probabilitatea de supraviețuire.
April 24, 2021
NU SUNT DE VINĂ NEONICOTINOIDELE!
În ceea ce privește substanțele active din neonicotinoide, în ceea ce privește contactul albinei cu floarea, nu există în 2020 nici urmă”, a explicat Valeriu Tabără.
April 24, 2021
CUM PROTEJĂM CULTURILE DE ATACUL AFIDELOR?
Până nu demult, în practica agricolă, rare au fost situaţiile când fermierii s-au confruntat cu un atac ridicat de afide la cerealele de toamnă sau la cultura rapiţei. Au mai fost cazuri în care densitatea acestor dăunători a trecut de pragul economic de dăunare (PED) şi fermierii au fost nevoiţi să trateze culturile, dar, per ansamblu, nu se acorda importanţă afidelor în perioada toamnei.