Sfecla de zahăr, gust amar în... buzunar

Vasile Pop-Silaghi, 25 ianuarie 2021

Preţul mic al zahărului face din sfecla de zahăr o cultură tot mai puțin atractivă pentru cultivatori, iar pe procesatori îi forțează să închidă fabricile. Fermierii suferă și nu e vina lor!

Cultivatorii de sfeclă de zahăr din Uniunea Europeană au redus suprafeţele în ultimele sezoane, întrucât o ofertă globală amplă a menţinut preţurile scăzute, iar condiţiile meteorologice deficitare au afectat culturile. De asemenea, în unele ţări din Vest a apărut un nou virus al sfeclei care afectează producţia cu peste 25% (Beet Yellows virus).

Tot mai greu de cultivat şi tot mai prost plătită

Sfecla de zahăr devine foarte greu de cultivat şi nu este bine plătită, deoarece preţul zahărului nu e atractiv, a declarat Francois Thaury - analist la Agritel Paris.
“După anularea cotelor, producţia de zahăr a crescut vertiginos, în scurt timp - 2017 - 2018 - UE devenind exportator net de zahăr. Dar tendinţa s-a inversat rapid, întrucât o scădere globală a preţurilor a descurajat fermierii şi a forţat producătorii să închidă parte din fabrici pentru a reduce costurile. Pentru sezonul 2020-2021 se estimează că importurile UE vor depăşi exporturile cu circa 600.000 tone zahăr.

Deşi preţurile au început să-şi revină timid, suntem încă la 50% din preţul de vârf înregistrat în 2013. Este prea devreme pentru a spune ce suprafaţă de sfeclă se va semăna în 2021, dar sigur se vor mai închide fabrici”, a subliniat analistul.

În România, randamente mult sub așteptări

În 2020, România a produs sfeclă pentru zahăr în două mari areale de cultură, respectiv în Moldova, cu fabrica Agrana de la Roman (14.209 ha), şi în Transilvania, cu fabricile de la Luduș -Tereos (8458 ha) şi Bod (781 ha). Din cauza capriciilor climatice, secetă (în special în Moldova), alternanța secetă-ploi, grindină, dar şi a presiunii bolilor, mai ales în zona fabricii Luduş, producţiile şi calitatea sfeclei de zahăr n-au fost pe măsura investiţiilor şi aşteptărilor tandemului fermier-procesator.

Recoltarea şi procesarea s-au terminat la finele anului, cu randamente de aproape 42 tone de sfeclă net/ha la Bod, 39 t/ha la Luduş şi puţin peste 37 t/ha la Roman. Cu o medie per total țară de circa 38 tone net/ha, o digestie foarte slabă (puţin peste 15%) şi un randament de extracţie de circa 12,6%, obţinem o cantitate de zahăr de puțin peste 111.000 tone, ceea ce reprezenta la aderare cota de zahăr a României.
La aceşti indicatori, e firesc ca şi veniturile fermierilor să fie mult diminuate faţă de o prognoză profitabilă, o dată pentru producţia în sine de rădăcini şi apoi pentru concentrația slabă de zahăr. La toate fabricile, contractele condiţionau preţul de bază de un standard minim de 16% digestie.

4 concluzii dure pentru fermier

Acum, judecând post-factum, apar cel puţin câteva concluzii, şi anume:

Preţul sfeclei de zahăr negociat cu fabricile a fost condiţionat de preţul mediu al zahărului, preţ care nu şi-a recăpătat nici pe departe nivelul anilor de glorie din 2012-2013 (peste 700 euro/tonă).
Preţul ofertat de fabrici şi nenegociabil a fost întodeauna elaborat ţinând cont de sprijinul cuplat încasat de fermieri, ca şi cum acest venit ar fi făcut parte automat din formula de calcul a procesatorului, ceea ce ni se pare o nepermisă imixtiune în bugetul fermei.
Venitul mediu per hectar la o producţie de 38 tone este de aproximativ 1/2 din cheltuielile efectuate. Subvenţia totală per ha aproape că acoperă cealaltă jumătate. Considerând că 50% dintre fermieri au obţinut producţii sub 38 tone/ha, rezultă clar că jumătate din cultivatori sunt falimentari.
Există însă probleme şi la aceștia din urmă, deoarece au realizat costuri mai mari pe hectar pentru o producţie de vârf şi e firesc ca doar o producţie semnificativ mai mare de 38 tone plus sprijinul cuplat puteau să le acopere costurile. Rezultă, clar, şi de aici un grup de fermieri în pierdere.

Mesaj pentru procesator:

Fermierul nu face politică de piaţă de azi pe mâine: “anul acesta cultiv, anul viitor nu cultiv sfeclă“. Procesatorul este implicat prin însăşi investiţia sa şi prin menirea sa de producător şi de comerciant, deci implicit ca jucător de piaţă, să-şi planifice o strategie de lungă perspectivă pentru acel produs; el face doar zahăr cu fabrica respectivă, nu făină sau ulei, de exemplu, aşa cum fermierul poate să cultive grâu sau floarea-soarelui.

Dacă m-ai făcut partener şi eu am investit în maşini şi utilaje agricole, nu pentru grâu sau floarea-soarelui, ci pentru sfeclă, cum să nu mă plăteşti rezonabil dacă tu nu poţi să faci făină sau ulei la fabrica ta din sfecla mea? Bine, nu poţi, dar de ce nu faci ca brazilienii să ai alternative la zahăr: etanol, alcool, biogaz sau altceva - puișori de ciocolată cu fir de aur sau să... îndulceşti apa sărată a oceanului planetar? Sau pur şi simplu să-mi spui: “lasă-mă!” Dar nu mă duce cu... zăhărelul!

Profitabilitatea... între reclamă şi realitate

Există desigur şi bune intenţii la procesatori, dar de la reclama colorată că totul e bine şi frumos şi până la cifrele reci ale viitorului zahărului din sfeclă în Europa şi în lume şi nesiguranţa financiară a fermierilor români şi europeni din ultimii 3-4 ani e cale destul de lungă...

C.E. STĂ CU MÂINILE-N SÂN
În discursul inaugural ca nou preşedinte al CIBE (Asociaţia cultivatorilor europeni de sfeclă), francezul Franck Sander, ales la 17 decembrie anul trecut, a deplâns soarta fermierilor de sfeclă din Europa şi a criticat Comisia Europeană (C.E.) pentru că nu a reacţionat la multiplele dificultăţi cu care se confruntă sectorul: volatilitatea pieţei; scăderea veniturilor producătorilor; competitivitate redusă din cauza unor măsuri comerciale neloiale ale ţărilor terţe; criza fitosanitară: lipsa evaluării impactului economic şi de mediu în politica UE privind protecţia plantelor; noua politică Green Deal (Acordul verde).

Cine face “legea” pe piața mondială a zahărului și cum a ajuns UE să devină importator net de zahăr, citiți AICI!

un articol de VASILE POP-SILAGHI, - https://www.revista-ferma.ro/articole/actualitate/sfecla-de-zahar-gust-amar-in-buzunar