FEDERATIA CULTIVATORILOR DE SFECLA DE ZAHAR DIN ROMANIA


From Farm To Fork!

PATRONATUL ZAHARULUI

DIN ROMANIA

February 11, 2022


Categorii:

FERMIERII – ÎNTRE CIOCAN ȘI NICOVALĂ

FERMIERII – ÎNTRE CIOCAN ȘI NICOVALĂ

    

Fermierii – între ciocan și nicovală: ”Ori cultivăm în pierdere, ori România pierde o întreagă industrie!” ,  

Angelica Lefter - 10 februarie 2022  

Fermieri aflați între ciocan și nicovală: fie înființează culturile, știind că vor pierde bani, fie România va pierde o industrie întreagă.

Situație complicată pentru fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr din județul Neamț, care furnizau materie primă pentru Fabrica de Zahăr de la Roman, ce aparține de Grupul austriac Agrana. Din cauza prețurilor mari la inputuri, costurile pentru înființarea și întreținerea culturilor fac din activitatea agricolă una neprofitabilă.

  Fabrica Agrana

Mai mult, Fabrica de Zahăr de la Roman le oferă un preț mic pe producție, motiv pentru care contractele încheiate astfel vor aduce pierderi agricultorilor.

Cultivatorii de sfeclă de zahăr trebuie să aleagă acum între două situații ”rele”:  ori cultivă sfecla ca și până acum și se vor alege cu pierderi, ori nu vor mai produce, iar unica fabrică de zahăr funcțională din țară riscă să se închidă. Din ambele variante, fermierii ies în pierdere.

  Președintele Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Roman (ACSZR), Ioan Puiu

Fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr au primit de la Fabrica de Zahăr din Roman o ofertă de aproximativ 30 de euro/tonă

Președintele Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Roman (ACSZR), Ioan Puiu, a menționat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că s-au purtat discuții cu reprezentanții fabricii, însă până la ora actuală nu s-a ajuns la un consens.

”În momentul de față am încheiat negocierile referitoare la contractul pentru cultivarea sfeclei de zahăr pentru anul în curs, pentru 2022, și avem o ofertă de preț care nu ne satisface. În această zonă există un parteneriat între cultivatorii de sfeclă și Fabrica de Zahăr, practic fermierii nu au altă alternativă, nu pot merge la altă fabrică. De altfel, în România este singura fabrică care mai procesează sfeclă de zahăr și există șanse ca fabrica din Bod (n.r județul Brașov), să repornească, dar deocamdată fermierii de acolo nu au contracte, încă se discută. Oferta pe care am primit-o, de circa 30 – 40 de euro pe tonă nu acoperă cheltuielile mari pe care le vom avea cu inputurile la această cultură. Pentru a fi competitivă din punct de vedere cultura, avem nevoie de un preț mai bun sau ar trebui să facem producții foarte mari, de peste 60-70 de tone la hectar, ceea ce nu prea se întâmplă în zona noastră pentru că este o zonă cu deficit de apă, iar sfecla de zahăr are nevoie de foarte multă apă pentru a avea o producție bună. Întotdeauna am dat către Agrana, noi am produs în ultimii ani circa 60-65% din sfecla produsă în România. Aici este zona cea mai importantă, însă datorită creșterii la inputuri, în special la îngrășăminte chimice, pentru că este o cultură la care avem nevoie în special de îngrășăminte chimice complexe, costurile au urcat la un nivel atât de mare, chiar dacă avem o subvenție bună, în jur de 1.000 de euro la hectar, toate schemele de ajutor aici le prindem”, ne-a spus reprezentantul Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Roman.

Prețul sfeclei de zahăr depinde de piața mondială a zahărului

Piața zahărului este una specială pentru că se raportează la producția mondială, deci producătorii nu pot majora prețul în funcție de creșterile la inputuri, așa cum se întâmplă pe piața cerealelor, a explicat Ioan Puiu.

”Piața zahărului este o piață destul de ciudată, în sensul că dacă la celelalte culturi, floarea-soarelui, grâu, porumb, rapiță, dacă există o creștere a inputurilor se scumpește și materia primă sau produsul agricol, la zahăr piața este dată de prețul zahărului pe piața mondială. Deci dacă se scumpește porumbul cu 80%, este posibil ca la sfeclă să avem o creștere cu 10%, pentru că așa este piața mondială, ceea ce nu este în regulă deoarece noi plătim inputuri cu costuri mult mai mari conform pieței, însă când vorbim de piața produselor agricole, zahărul nu se supune acestei piețe din Uniune sau din România. Este un preț dictat de producțiile din alte zone, din Asia de Sud-Est, Brazilia și așa mai departe”, a mai adăugat Ioan Puiu.

Președintele ACSZR: Avem nevoie de un preț de 38 de euro pe tonă ca să putem continua parteneriatul și să ne acoperim toate costurile

  Asociația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Roman reunește peste 200 de fermieri cultivatori de sfeclă de zahăr, care acum nu se mai gândesc la profit, ci la menținerea în funcțiune a fabricii.

”Sunt în asociație în jur de 210 ferme, în funcție de an, între 200 și 220 de fermieri. Am avut discuții îndelungate încheiate ieri (n.r. miercuri – 9 februarie) și în cadrul Asociației și cu Fabrica de Zahăr, noi am avea nevoie de un preț de circa 38 de euro pe tonă ca să ne acoperim toate costurile și să avem un profit pentru a putea continua acest parteneriat. Practic, noi facem calculele actuale astfel încât să nu pierdem foarte mult în ferme, nu ne mai gândim la profit, ne gândim să ținem acest parteneriat în funcțiune, pentru că dacă fabrica se închide este clar că nu vom avea șansa să mai vindem acest produs, iar pentru zona de nord-est, cultivarea sfeclei de zahăr a fost o afacere foarte bună”, a declarat președintele ACSZR.

Suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr în județul Neamț se vor înjumătăți în acest an, cred fermierii

Sfecla de zahăr era o cultură cu o piață asigurată până acum, însă în acest an fermierii se așteaptă ca suprafețele cultivate să scadă semnificativ.

”Acum începem să contractăm, în acest an avem campanie, o să vedem câte hectare putem contracta pentru că la acest nivel noi ne așteptăm să scadă suprafețele cultivate în comparație cu anii trecuți. În ultimii 2 ani noi am avut cultivate circa 13.000 de hectare cu sfeclă, dar noi credem că în acest an nu vom face mai mult de 5000-6000 de hectare în această zonă, deci suprafața se va reduce undeva la jumătate. Această situație va fi dificilă și pentru procesator, pentru că dacă procesatorul nu are o suprafață minimă, nu are o cantitate suficientă de sfeclă de zahăr pe care să o proceseze în condiții economice în campanie. Acest parteneriat cumva trebuie să funcționeze, noi trebuie să producem suficientă sfeclă ca ei să fie rentabili din punct de vedere economic sau cel puțin ca ei să atingă acest prag de rentabilitate, a mai spus Ioan Puiu pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

Cultivatorii de sfeclă de zahăr din județul Neamț speră că vor fi chemați la renegocieri cu Fabrica de Zahăr

Variantă pentru susținerea activității, atât a fermierilor cât și a Fabricii de Zahăr care ține de Grupul Agrana, ar exista. Problema este ca soluția să fie agreată de ambele părți.

”Există 2 variante: fie ne cheamă din nou la negocieri și ne mai dau un bonus, astfel încât noi să ne luăm angajamentul și să cultivăm mai mult, fie se vor duce să contracteze în celelalte 2 zone în care există cultivatori care vor să producă sfeclă, însă nu și un procesator care să le asigure preluarea și procesarea sfeclei de zahăr și vorbesc de zona fabricii din Bod sau din Luduș. Deci există și această variantă, să aducă sfeclă de zahăr de la distanțe mai mari, pentru că vorbim de cel mai mare procesator de sfeclă din România și cel mai mare jucător din piața zahărului din țară. Noi avem un calcul care apare în contract, că dacă prețul zahărului va crește, va crește și prețul sfeclei, însă experiența din ultimii 2 ani ne-a arătat că primim doar prețul garantat în contract, niciodată nu am primit mai mult decât aveam în contract ca preț garantat, care este în acest moment prea redus pentru noi”, a concluzionat Președintele Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Roman, Ioan Puiu.

 

  Pop Silaghi Vasile, Vicepreședintele Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Roman (ACSZR)

Prețul zahărului comunicat de fabrică, mai mic pentru fermierii care au încheiat contracte decât prețul real de pe piață, spun reprezentanții agricultorilor

La rândul său, vicepreședintele ACSZR, Vasile Pop Silaghi, a confirmat cele spuse de președintele Asociației, menționând pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO și faptul că se profită de situația reală, aceea de a fi pe piața din România o singură fabrică de zahăr activă la acest moment.

”Din păcate se profită de faptul că a rămas singura fabrică funcțională din țară, bănuiesc eu, deși fiind o companie atât de mare, un concern Agrana, fabrica din România trebuie să asculte de politica Agrana Austria și atunci nu știi unde este adevărul, este în managementul românesc sau cel austriac. Cel mai grav lucru a fost că împotriva clauzelor contractuale stipulate anul trecut, prin care se prevedea ca Asociația să fie informată exact asupra prețului de vânzare a zahărului în fiecare lună pentru că prețul din contract este legat de evoluția prețului zahărului vândut de Agrana și aceste date nu le-am obținut decât foarte târziu și cu un preț, credem noi și așa este, mult mai mic decât cel real cu care s-a vândut zahărul. Pentru că nu ni s-au dat informațiile corecte, noi am încercat să angajăm firmă de audit, cu care a fost de acord inițial fabrica de zahăr, dar atunci când s-a intrat în amănunte nu a fost de acord ca să fie publicate datele respective și atunci s-a renunțat pentru că noi am fi avut un singur rezultat, prețul, dar nu știam cui s-a vândut zahărul respectiv, pot fi firme intermediare”, a comunicat Vasile Pop Silaghi, care a adăugat că fermierii și-au pierdut încrederea și au cerut un preț fix, mai ales că unii fermieri au cumpărat zahăr de la fabrică și știu exact care este prețul real.

 Solicitările fermierilor către reprezentanții Agrana: încă 3-4 euro/tona de sfeclă de zahăr sau alte facilități precum suportarea unor costuri la inputuri

În urma discuțiilor cu reprezentanții Agrana România, fermierii au cerut ca anul 2022, dacă va fi unul de cotitură, să fie sprijiniți în a suporta această situație și încă 3-4 euro la prețul pe tona de sfeclă.

”Am avut ieri Consiliul de Administrație la Asociație și am făcut o adresă, am înaintat-o la Agrana și așteptăm răspunsul. Noi am cerut nu neapărat direct un preț superior cu 3-4 euro pe tonă. Pot să aleagă și alte facilități, adică: reducerea prețului la sămânță, reducerea tarifului de recoltare, subvenție la îngrășăminte sau plată parțială, să suporte și ei o parte, le-am oferit mai multe variante de a suporta pierderile împreună. Trebuie să primim un răspuns în câteva zile pentru că altfel se trenează foarte mult contractarea, furnizorii de sămânță așteaptă să livreze sămânța, să o trateze, este un lanț întreg de probleme legate de această cauză”, a concluzionat vicepreședintele ACSZR, Vasile Pop Silaghi, care a adăugat că nu este de dorit o închidere a Fabricii de Zahăr de la Roman, dar sunt fermieri în zonă care au renunțat la cultivarea sfeclei de zahăr din cauza acestei probleme care revine în fiecare an în urma negocierilor cu fabrica.

De menționat că în județul Neamț există cea mai mare concentrare de fermieri cultivatori de sfeclă de zahăr, cu o medie de peste 50 de hectare cultivate cu sfeclă pe fermă, iar singura fabrică de zahăr rămasă, din cele 35 pe care le avea România după 1990, este cea deținută acum de Grupul austriac Agrana, Fabrica de Zahăr de la Roman.

Deși sunt discuții pentru redeschiderea Fabricii de Zahăr de la Bod, din județul Brașov, lucrurile se vor mișca destul de încet acolo, mai cred reprezentanții fermierilor, iar fabrica de la Luduș, din județul Mureș și-a anunțat în acest an închiderea producției.

                                                                                                            *  *  *

Articolul original: https://agrointel.ro/215113/fermierii-intre-ciocan-si-nicovala-ori-cultivam-in-pierdere-ori-romania-pierde-o-intreaga-industrie/  .