FABRICA DE ZAHĂR DIN LUDUȘ SE PREGĂTEȘTE PENTRU RELUAREA PRODUCȚIEI
Fabrica de zahăr din Luduș se pregătește pentru reluarea producției
Redacția iun. 10, 2023
Fabrica de zahăr din Luduș a fost autorizată în urmă cu câteva săptămâni pentru a procesa sfecla de zahăr, iar directorul executiv al Direcției Agricole Mureș, Ileana Gușatu, speră să se reia producția din toamnă, scrie Radio Târgu Mureș. Și reprezentanta companiei, spune că se fac reparații pentru reluarea producției din toamnă.
Producție de sfeclă există în Mureș, susține ea, însă totul depinde de dorința patronatului de a respecta contractele cu cultivatorii.
„Sfeclă se produce. Vorbeam cu unul din cultivatori, până acum li se arată o producție foarte frumoasă de sfeclă. Avem 1.700 de hectare pe care ei se bazează, nu este o suprafață mare, dar dacă anul acesta investitorul nu va face nimic și îi va dezamăgi pe toți cei cu care au încheiat contracte, la anul vom avea poate 10 hectare sau nimic. Sau cultivatorii se vor orienta din nou în afara arcului carpatic și se vor duce acolo unde oamenii sunt interesați să producă în continuare zahăr. Sperăm că își va da seama conducerea de importanța acestei fabrici, că doar numai să ambalezi zahăr puteau să facă și înainte”, afirmă Gușatu.
Reprezentanta patronatului fabricii de zahăr din Luduș, Mihaela Neagu, spune că acum se fac reparații la instalațiile din fabrică pentru reluarea producției din toamnă:
„Vă rog veniți dumneavoastră la fabrică să vedeți cum se lucrează. Păi dacă eu am semnat cu fermierii, unde duc sfecla? Credeți că eu țin 100 de oameni în fabrică ca să se uite la ziduri? Normal că facem remont de o lună și ceva. Dacă a fost ministerul acum o săptămână și mi-a dat licență de rafinare, au făcut o comisie și au stat acolo două zile, îmi dădeau dacă nu aveam ce îmi trebuie?”, afirmă Neagu.
Liderul de sindicat din fabrică, Daniel Preda, confirmă că până acum s-a ambalat zahăr importat din Ucraina, însă e convins că din septembrie unitatea va începe producția proprie. Singura problemă, spune acesta, e legată de plecarea mai multor angajați ai fabricii, personalul fiind redus de la 160 la circa 100 în prezent.
„După ce s-a terminat proiectul cu pachetele de ajutoare de la Uniunea Europeană, s-a început remontul, suntem în pline reparații și ne pregătim pentru campania de sfeclă din toamnă. Dar, din păcate suntem cam deficitari la personal, la meseriași. Mare parte din tehnologi, electricieni și mecanici au plecat, am înțeles că conducerea nu-și face probleme și vor să îi recheme. La ora aceasta nu se ambalează zahăr la noi, pentru că e defectă mașina de ambalat. Deci se ambalează zahăr din Ucraina, nu sub sigla Luduș, ci sub sigla Bod”, spune Preda.
Reprezentantul din Luduș al Asociației Cultivatorilor de Sfeclă din România, Daniel Istrate, a confirmat, la rândul său, validitatea contractelor încheiate cu Fabrica de Zahăr pentru la toamnă. Acesta spune însă că nu sunt suficiente suprafețe de sfeclă de zahăr contractate: „Contractele cu Fabrica de zahăr din Luduș sunt încheiate. Că până acuma s-a importat, s-a tot ambalat zahărul, trebuiau să lucreze ceva acolo, că pot fi ținuți oamenii degeaba, fiecare firmă privată caută soluții să aibă venituri paralele. Fabrica aduce din import, am înțeles că deja au adus zahăr roșu, îl prelucrează și are contracte pentru toamnă. Problema este că nu are suprafața cultivată cât îi trebuie fabricii, are vreo 3.200 de hectare și le trebuie minimum 5.000”.
Analistul financiar Adrian Bența nu se declară surprins de creșterea prețului zahărului în magazinele românești și spune că este vorba de o reacție firească a pieței: „Făcând o comparație între anii anteriori și situația de acum: să-ți crească importurile de zahăr din Ucraina de 17 ori nu înseamnă nepărat că avem o concurență mai mare ci faptul că sunt afectați serios producătorii naționali. Prin urmare, decizia Ucrainei trebuie înțeleasă în contextul în care și alte state europene au interzis importurile de cereale din Ucraina pentru a-și proteja producția națională. Deci situația nu trebuie privită prin prisma creșterii de prețuri, ci pentru că trebuie să ne protejăm producătorii naționali”.
Deja prețurile la zahăr din magazinele românești au crescut cu circa 20%. La ora actuală, kilogramul de zahăr costă aproximativ 6 lei, față de 4,50 cât era înainte de sistarea importurilor din Ucraina.
În același timp, producția nu va fi reluată nici în acest an la fabrica de zahăr Bod, iar în viitorul apropiat va fi sistată și activitatea de ambalare a zahărului adus din Ucraina, după cum a scris Economedia AICI.
Cele două fabrici, deținute de aceeași persoană
Amintim că atât fabrica de zahăr Luduș, cât și fabrica de zahăr Bod sunt deținute de Mihaela Neagu, director general al Best Achiziții.
Fabrica de zahăr Bod a fost cumpărată anul trecut de Mihaela Elena Neagu. În februarie, Mihaela Neagu și Mihail-Daniel Matache, investitori în sectorul agroalimentar și al produselor alimentare de consum, au cumpărat și fabrica de zahăr Luduș de la compania franceză Tereos.
Firmele controlate de Mihaela Elena Neagu s-au remarcat în ultimul deceniu prin zeci de contracte cu statul: de la ministere, agenții guvernamentale, primării, companii deținute de primării sau companii deținute de ministere. G4Media.ro a scris pe larg despre acest subiect.
Mihaela Neagu este director general al Best Achiziții, companie care a cumpărat anul trecut și Fabrica de Zahăr Bod, pentru a o reporni. Sub conducerea lui Dan Tartagă, fabrica fost închisă în 2018, declarată în faliment după alţi 7 ani în care a fost în insolvenţă.
„Am cumpărat 60% din tot ce a însemnat fabrica de zahăr Bod – terenuri, locuinţe pentru angajaţi, dispensar – şi urmează să închidem procesul, cumpărând tot ce va scoate lichidatorul la vânzare. Astăzi (26 ianuarie – n.red.) ne-am întâlnit cu 80 de fermieri, cultivatori de sfeclă, pentru a discuta contractele pentru anul agricol curent“, a declarat pentru Ziarul Financiar Mihaela Neagu, director general al Best Achiziţii.
Aceasta spune că au cumpărat fabrica tocmai cu scopul de a o redeschide, mai ales că a apărut oportunitatea de a intra pe o piaţă cu un singur jucător – Agrana – în urma închiderii fabricii de zahăr de la Luduş de către Tereos.
„Am făcut o evaluare cu specialişti şi ne va costa peste 1 milion de euro. O să mergem să discutăm cu ministrul Agriculturii despre un posibil ajutor de stat şi luăm în calcul şi accesarea fondurilor europene, pentru că, pe lângă costurile cu retehnologizarea, o să avem costuri mari şi cu producţia şi salariile, angajând circa 200 de persoane, din care 20 am angajat deja. Majoritatea sunt din Bod, foşti angajaţi care au vrut să se reîntoarcă“, a declarat Neagu.
Totodată, Mihaela Elena Neagu controlează, ca unic acționar, și Libro Events SRL, potrivit Confidas. Înfiinţată în 2013, a avut cel mai bun an de existenţă în 2015, când a înregistrat o cifră de afaceri de 126 de milioane de lei şi un profit de 13 milioane. În 2021, cifra de afaceri a fost de 34.138.178 lei şi profitul de 716.965 de lei. A declarat 435 angajaţi.
Libro Events numără 350 de contracte publice, potrivit Confidas. Printre instituțiile cu care are contracte se se numără: Administrația Grădina Zoologică, ADMINISTRATIA ȘCOLILOR , LICEELOR ȘI GRĂDINIȚELOR SECTOR 4, ANFP, CENTRUL DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI,CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR REȘIȚA, Compania Națională Aeroporturi București SA, CJ călărași, CJ Constanța, DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TELEORMAN.
Și Best Achiziții a câștigat o serie de contracte importante cu instituții ale statului.
Printre cele mai importante contracte ale celor două companii:
Spectacole, conferințe, expoziții și târguri, pentru Primăria Sectorului 4. În octombrie 2022, HotNews scria că Primăria Sectorului 4 a încheiat două acorduri-cadru, cu o valoare maximă cumulată de circa 10 milioane de euro, pe 3 ani, pentru spectacole, conferințe, expoziții și târguri. Firmele cu care s-au încheiat acordurile-cadru sunt Stage Expert SRL și Libro Events, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice. Procedura de atribuire nu a fost licitație, ci prin procedură offline. Potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, au fost încheiate acoduri-cadru cu 2 operatori economici: STAGE EXPERT SRL: valoare 24.507.000 lei; LIBRO EVENTS SRL : valoare 24.264.000 lei.
Curățenie în autobuzele STB. În iunie 2022, HotNews scria că Societatea de Transport București (STB) a externalizat serviciile de curățenie în mijloacele de transport în comun pentru o perioadă de 6 luni, urmând să plătească până la 11 milioane de lei, în funcție de notele de comandă. Până acum, STB făcea curățenie în mijloacele de transport cu proprii angajați, iar societatea a fost amendată de mai multe ori de ANPC din cauza mizeriei găsite în tramvaie, troleibuze și autobuze. Libro Events SRL-Leo Business Consulting SRL – un contract de maxim 5.685.318 lei pentru loturile 4,6,7,8, 9, 10,11,12, 14,15,18, pe 6 luni.
Dotare cu măști și combinezoane pentru spitalele din subordinea Primăriei București. În aprilie 2020, G4Media scria că Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), care gestionează toate spitalele din subordinea Primăriei București, a încheiat cu BEST ACHIZIȚII SRL trei contracte în valoare de 283.000 euro pentru furnizarea de măști și combinezoane COVID 19. Firma este controlată de Mihaela Elena Neagu și s-a remarcat în ultimul deceniu prin prisma contractelor încheiate cu statul în valoare de zeci de milioane de euro. În 2017 avea un singur angajat.
În calitate de acționar unic al firmei Best Achizitii SRL, Elena Neagu a încercat în 2017 să blocheze un proiect strategic pentru UE: gazoductul BRUA, care unește Bulgaria, România, Ungaria și Austria în încercarea de a diminua dependența de gazele naturale din Rusia. Ea a depus contestații la licitația de peste un miliard de lei și a blocat temporar proiectul. La circa o săptămână după izbucnirea scandalului public, SC Best Achiziții a renunțat la contestație, încercând să iasă din luminile scenei. Licitația a continuat și lucrările au fost atribuite ulterior mai multor companii, împărțite pe loturi.
În 2013, www.tolo.ro arăta că: „Mihaela Neagu făcuse parte din desantul PD-L adus de Monica Ridzi în minister în anul 2009. Iniţial, Neagu fusese numită politic directoarea hotelului Sport din Complexul „Lia Manoliu”. Dar pentru că numirile politice au fost contestate în instanţă și MTS a pierdut, Neagu a fost mutată la Olimpia, în locul directorului mort. Contestaţie exclusă.”Ulterior, ar fi plecat de la conducerea bazei Olimpia, organism de stat în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, în urma unui audit care ar fi arătat, pe lângă nenumărate nereguli financiare, şi faptul că redirecţionase o parte din bani către firma sa, „Amma General Store SRL”, actuala Libro Events.
………………….
Articolul la adresa https://economedia.ro/fabrica-de-zahar-din-ludus-se-pregateste-pentru-reluarea-productiei.html