ACEPTABILITATEA ALIMENTELOR ȘI CAZUL ZĂHĂRULUI

MARIE-CHRISTINE RIBERA
Director General of CEFS, THE ASSOCIATION OF EUROPEAN SUGAR MANUFACTURERS

Trăim într-o eră în care mâncarea este supusă dictaturilor și modelor în schimbare. Într-o zi ținta este zahărul, în următoarea zi grăsimile, adesea carnea, mai rar alcoolul. Dar, odată cu creșterea uriașă a modei dietelor, a sfaturilor nutriționale, a etichetării și a diverselor coduri cu culoari, nu mai știm cu adevărat ce mâncăm sau ce ar trebui să mâncăm! Ne îndreptăm către o lume în care alimentele au o funcție utilitară bazată pe uniformitate, severitate și restricții – o lume care vrea să-i facă pe cunoscătorii mâncarii să se simtă vinovați.

Nașterea, mâncatul, somnul, reproducerea, moartea – aceștia sunt parametrii vieții. Nu toți sunt neschimbați. Scopul „mâncatului” rămâne constant, dar aplicarea variază în timp. Poate fi vizualizat ca un fel de piramidă, compusă din trei straturi reprezentând perioade de timp dar cu durată foarte inegală. În partea de jos, hrana și culegerea: esența mâncării, practicată din timpuri imemoriale. La mijloc, cultivarea culturilor și creșterea animalelor: hrana era astfel domesticită. Această a doua fază o acoperă prima civilizație cunoscută care datează de 10.000 de ani și care a dominat până în ultimele decenii ale secolului al XX-lea. Este suficient să spunem că aceste procese merg până la vârful piramidei, lăsând un spațiu mic pentru a treia categorie, care este și cea mai recentă (de câteva zeci de ani , cel mult).

 

Al treilea strat, legat de alimentația „modernă”, pune întrebări serioase: mâncarea este încă, fundamental, despre „hrănirea” pe sine? Este vorba despre mâncare sau cultură? Este dieta o chestiune de disciplină personală, de căutare a bunăstării , este o garanție a unei bune sănătăți, sau doar o tendinţă la modă? De fapt, este un pic din toate. Dar este o fenomen haotic, amestecat, lipsit de structură. Majoritatea oamenilor , în realitate, mai mult ingerează decât „mânâncă” sau gustă. Ne hrănim, dar unde s-a dus „mâncarea”?

 
În zilele noastre abia dacă mai există vreo revistă (în special pentru femei), ziar, seminar,  revistă științifică sau medicală care să nu se concentreze  pe alimentația sănătoasă. Dintr-o dată am văzut o evoluție profundă în timp. Un  secol în urmă, scopul principal era să ne hrănim, să ne umplem burta– pe scurt, să  evităm foamea. Acum 50 de ani, două grupe de produse au fost stigmatizate: zahărul si grasimile. A urmat căutarea unui echilibru între carbohidrați, proteine si grasimi, limitând aportul caloric in funcție pe nevoile organismului, făcând mișcare, evitând creșterea în greutate. Acestea au fost „instrucțiunile” comunicate pe scară largă și, de cele mai multe ori, bine înțelese.

De câteva decenii, totul a devenit mai mult complicat. În primul rând, am văzut o prelungire nesfârșită a listei „produselor rele”: zahăr și grăsimi, urmate de carne, pâine, anumite legume, amidon, semințe oleaginoase, nuci etc. În mod ciudat, alcoolul a fost scutit. Dar pe lângă faptul că devine mai lungă, lista se modifică odată cu anotimpul, în conformitate cu ultimele mode: diete bogate în proteine, diete care combină alimente, diete bogate în calorii, vegetarianism, veganism etc. În unele diete, grăsimea este interzisă; in altele este recomandată. Poate fi zero alcool sau poate fi un pahar pe zi, sau poate fi un consum ocazional, moderat. Pe cine ar trebui să crezi? Și ce ar trebui să faci? Toate acestea sunt menite să pună consumatorul „în alertă”. Dacă nu trăiește în afara societății, niciun individ  nu poate neglija bazele unei vieţi sănătoase şi o dieta echilibrată. Dar nu au fost niciodată atât de multe persoanele supraponderale, așa cum sunt astăzi. S-o spunem p-aia dreaptă  : au fost întotdeauna „oameni grași” în trecut, dar în zilele noastre există „obezi”. Distincția este importantă deoarece indică o agravare a condiției. Deși este adevărat că obezitatea uneori rezultă din cauze genetice, cel mai adesea este consecință a tulburărilor de alimentație și a unui stil de viata excesiv de sedentar.

Și aici răspunsul pare inadecvat. In schimbul odificării  cauzelor, căutăm să  remediem consecințe. Așadar vedem crearea unei noi game de produse: hamburgeri fără carne, prăjituri fără zahăr etc. Tendința în creștere este de a ne îndepărta de produsul de bază făcându-i diverse ajustări, modificări și completări. De îndată ce lucrurile simple devin complicate, atunci societatea începe să meargă înapoi. Și exact asta se întâmplă cu nobilul şi naturalul produs cunoscut sub numele de zahăr. În ciuda tuturor răspunsuri la atacurile anti-zahăr – amintiți-vă de celebrul cartea „Pure, White and Deadly” de John Judkin – noi încă trebuie să le reamintim oamenilor principiul de bază: zahărul este un nutrient esențial în orice dietă echilibrată. Există trei componente ale acestei diete echilibrate: (1) cantitatea potrivită de grăsimi, carbohidrați și proteine; (2) un echilibru stabil între caloriile ingerate şi caloriile arse și (3) un stil de viață activ fizic. In acestă ecuație, gustul și bunăstarea sunt vitale. Ele trebuie să fie gestionate responsabil. Utilizarea corectă a zahărului este tot o chestiune de educatie.

Pe vremea când Piaţa Unică Europeană era în curs de construcție (adică la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990), au fost adoptate directive cunoscute sub denumirea de „legislație alimentară”  în domenii precum etichetarea, ambalarea și au fost adoptate listele principalelor ingrediente. În înțelepciunea lor colectivă, Comisia, Parlamentul European și Statele Membre au convenit o etichetare clară și simplă: conținut de calorii (în general măsurată la 100 g) și procente de proteine, grăsimi și carbohidrați. Progresiv și discret, etichetele au încorporat din ce în ce mai multe informații, reducându-le lizibilitatea: la calorii s-au adăugat „kilojoul-ele”; conținutul de calorii a început să fie exprimat în „porții” mai degrabă decât la 100g  iar lista de produse și ingredientele include acum și cei mai mici aditivi și coloranti. Intenția este lăudabilă, dar realitatea este că etichetele sunt acum ilizibile.

Și apoi există și complexitatea crescută a rețetelor, care creează confuzie în special privind zahărul. Pentru consumatorul neinformat, cuvântul „zahăr” acoperă orice produs destinat să ofere un gust dulce. În realitate, categoria „îndulcitori” este formată din două grupe distincte: îndulcitorii naturali și îndulcitorii artificiali. Substanțele  naturale, pe care le putem numi „calorificate”, sunt abundente: zahăr sau zaharoză extrasă din trestie sau sfeclă; izoglucoza; glucoză; fructoză (deseori extrasă din porumb); maltoză  și xilitol (extras din scoarța de mesteacăn). Îndulcitorii artificiali ca Aspartam și Acesulfam-K nu au calorii.

NUTRIȚIE ȘI SĂNĂTATE BUNĂ: ANALIZA ŞTIINŢIFICĂ SAU EVALUARE DE BÂLCI?

CU ZAHĂR SAU ÎNDULCI?

O DETERMINARE CLARĂ A TERMENILOR   

Așadar, în lumina acestei clasificări succinte, despre ce vorbim?

Nu conțin așa-numitele „produse din zahăr” : zahărul (zaharoza), glucoza sau  Aspartamul  un amestec din toate acestea? Doar eticheta vă poate spune - cu condiția să fii în stare să o citești. Pentru a evita supraîncărcarea, textul a   devenit prea mic pentru a mai putea fi citit. Ca rezultat, vedem utilizarea „codurilor de culoare”, care implică clasarea calității nutriționale a unui produs alimentar de la roșu (cel mai rău) la verde (cel mai bun). Conținutul de calorii este un criteriu-cheie, fără a lua în considerare nici cantitatea ingerate nici frecvenţa consumului. 50 de grame de dulceata la micul dejun: perfect. Un borcan intreg in fata televizorul: prost. Dar acest lucru nu este luat în considerare. Natura artificială a evaluării este exacerbată prin alte scheme puse la dispoziția consumatorilor prin intermediul aplicațiilor de pe smartphone-urile lor. Yuka,  unul dintre cel mai cunoscut, propune „scanați produsele alimentare, descifrați-le ingredientele și evaluați-le impactul asupra sănătății.” Aplicația BuyOrNot se bazează pe același model, dar adaugă „o analiză a impactului produsului asupra mediului și bunăstării animalelor și a proceselor de fabricație.”  Conceptele de dieta echilibrată și de igiena sunt absente din toate acestea mecanisme. Și au ca efect infantilizarea consumatorilor.

Produsele din zahăr sunt, în general, marii perdanți după Nutriscore și alte  coduri colorate. Combinate cu alți factori, ajung să convingă publicul că consumul de zahăr (zaharoză) este excesiv. Dar nimic nu poate fi mai departe de adevăr. În Europa  de Vest, consumul de zahăr a fost stabil în ultimii 30 de ani. În Statele Unite, țara cu cea mai mare obezitate, nivelurile sunt relativ scăzute și sunt completate cu utilizarea recurentă a glucozei și izoglucozei. Astfel, vedem că „problema zahărului” în alimente ar trebui de fapt pluralizată: zahăr (zaharoză) plus glucoză, fructoză și așa mai departe.

După cum știm, sănătatea nu este una dintre competențele Uniunii Europene. Aceasta nu înseamnă, totuși, că Comisia nu poate interveni într-o dezbatere așa importantă ca alimentația. Dar abordarea sa pare să fie lipsită de obiectivitate și  chiar se bazează pe caricatură. „Planul cancerului” al Comisiei „bazat pe Dieta din Plante” are unele aspecte pozitive. Se  afirmă faptul că sănătatea bună se bazează cel mai adesea pe o dietă bună, sau mai degrabă pe o dietă echilibrată. Se evidențiază, de asemenea, primatul rolului fructelor și legumelor proaspete.   În rest, Orientările Comisiei mi se par riscante. Carnea ar trebui eliminată treptat dintr-o dietă mai vegetariană din cauza impactului asupra mediului al procesului de creștere:  se pare că vacile produc 13% din gazele cu efect de seră!  „Grăsimile” sunt grupate sub acest titlu generic fără nicio distincție între grăsimile animale și cele vegetale, saturate sau nesaturate. Între timp, produsele cu zahăr  sunt grupate în mod nedrept sub generice termenul „zaharuri”. Alcoolul, surprinzător, nu a fost atacat la fel de mult. Ceea ce avem aici este un abordare-clișeu bazată exact pe opusul rigorii științifice şi a necesității de a   educa consumatorul. Ca și cu mediul și cu alte dosare tehnice precum taxonomia (clasificarea investițiilor în funcție de calitatea mediului lor), Comisia promovează o viziune punitivă plăcută  ONG-urile verzi dar deconectate de la realitățile economice şi industriale.

Cu cât voința de reglementare este mai puternică, cu atât mai departe își extinde  strânsoarea birocrația. Reglementările devine cu atât mai împovărătoare cu cât  sunt mai puțin înțeleși cine sunt  destinatarii lor finali – consumatorii. Realitatea este că hrana, în forma sa individuală, a fost eclipsată de produsele prelucrate. Datorită etichetelor ilizibile și a codurilor de culoare înșelătoare,  consumatorii sunt privați de reperele care le-au permis cândva să-și exercite propria judecată individuală și propriile alegerile dietetice. Marketingul sofisticat, publicitatea, social media, ingredientele obscure... ar fi trebuit să fie făcute toate mai simplu. În schimb, totul a devenit mai complex.

COMISIA EUROPEANĂ TREBUIE SĂ EDUCEAZĂ, NU SĂ STIGMATIZEZE

În fiecare linie politică a UE asistăm la o creștere bruscă a puterii societății civile, adică a grupurilor de consumatori și a ONG-uri verzi. Datorită organizării lor, a specializării și a stăpânirii comunicării și a rețelele sociale, și- au creat o poziție dominantă și și-au asigurat un sprijin semnificativ în cadrul Comisiei, a Parlamentului European și printre State Membre. În schimb, industria (și sectoarele economice, în general, inclusiv agricultura) sunt în defensivă. Este greu, zilele astea, pentru  Asociația Comercială Europeană să se facă auzită de către instituțiile UE. Este adevărat, Politica Agricolă Comună caută noi tehnici de ameliorare a plantelor, legislație alimentară, obiectivul fiind liberului schimb în UE , o politica comercială și problema echivalenței. Este la fel de valabil și pentru nutriție. Cu cuvântul „zahăr” stârnind ostilitate , cu ispita pentru alți îndulcitori naturali,  soluția este să rămâneți  departe de aceste dispute . După cum spune un proverb, o viață secretă este o viață fericită. Dar  este timpul să ne organizăm bine. Este total logic ca producătorii de zahăr si de  glucoză să fie în competiție. Dar când este vorba despre  alimentație și nutriție, interesele lor sunt legate. Abordarea „fiecare pentru sine” are nevoie să fie abandonatâ și înlocuită cu o mentalitate „toți pentru unul”. Conștientizarea și comunicarea acțiunilor trebuie dezvoltate și implementate în comun, într-un mod coordonat.   

Acțiunile care ar trebui întreprinse trebuie să prioritizeze două teme conexe:

(1) o revenire la o înțelegere autentică a problemele nutriționale, odată cu etichetarea reînnoită, concentrată asupra esenţialului, şi

(2) o preocupare constantă pentru promovarea dietelor echilibrate.

Procedând astfel, informațiile pentru consumatori vor fi, de asemenea, promovate – nu înșelătoare, informații bazate pe clișee, ci informații care educă și întăresc consumatorului libertatea alegerii .

Uniunea Europeană alocă anual peste 100 de milioane de euro pentru promovarea produselor agricole. Privite de-a lungul mai multor ani, cifrele totale sunt considerabile. Dar, în ciuda tuturor banilor cheltuiți, înțelegerea consumatorului s-a deteriorat, la fel ca și imaginea fermierilor în ochii publicului. Acest lucru este un serios eșec. Această stare de lucruri sumbră și descurajatoare poate fi remediată doar prin direcționarea unei părți din acest buget spre scheme educaționale privind alimentația, privind calitatea nutrițională și privind contribuția la bunăstare .

ZAHARUL ESTE EMBLEMATIC, DAR ESTE DOAR VÂRFUL ICEBERGULUI

Asociația Europeană a Producătorilor de Zahăr (sau CEFS, Acronim francez   Comité Européen des Fabricants de Sucre) este o organizație non-profit fondată în anul 1953 pentru a reprezinta interesele industriei europene a zahărului în fața instituțiilor internaționale, în vederea creării unui climat de reglementare pozitiv pentru sector în toate dimensiunile sale: producție, competitivitate, nutriție și legislație alimentară. CEFS este un interlocutor recunoscut al Comisiei Europene și participă, împreună cu alții, la grupuri de dialog civil. CEFS este compusă din membrii-companii producătoare de zahăr din Uniunea Europeana, Marea Britanie și Elveția.

MARIE-CHRISTINE RIBERA
Director General of CEFS
THE ASSOCIATION OF EUROPEAN SUGAR MANUFACTURERS
268 avenue de Tervuren , 1150 Brussels - Belgium
mariechristine.ribera@cefs.org , www.cefs.org
……………….

Original:

THE ACCEPTABILITY OF FOOD AND THE CASE OF SUGAR

MARIE-CHRISTINE RIBERA,
Director General of CEFS
THE ASSOCIATION OF EUROPEAN SUGAR MANUFACTURERS
268 avenue de Tervuren , 1150 Brussels – Belgium , mariechristine.ribera@cefs.org , www.cefs.org

https://cefs.org/wp-content/uploads/2021/10/0621-CEFS-article-UKBAT-Low-Res.pdf