FEDERATIA CULTIVATORILOR DE SFECLA DE ZAHAR DIN ROMANIA


From Farm To Fork!

PATRONATUL ZAHARULUI

DIN ROMANIA

October 15, 2022


Categorii:

TEREOS CONFIRMĂ: AVEM UN ACORD DE PRINCIPIU, LE VINDEM FERMIERILOR FABRICA DE ZAHĂR DIN LUDUȘ

Gigantul francez Tereos confirmă fermierii români: Avem un acord de principiu, le vindem lor fabrica de zahăr din Luduș

Thomas Dincă 14 octombrie 2022  

 

Gigantul francez Tereos a confirmat că a ajuns la un acord cu un grup de fermieri români pentru a le vinde acestora fabrica de zahăr din Luduș.

„Avem un acord de principiu cu un grup de fermieri pentru ca aceștia să preia afacerea din România”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Tereos. Reprezentanții unui grup de 400 de fermieri din Transilvania, organizați într-o asociație condusă de fermierul sibian Teodor Aflat, au anunțat joi că au reușit preluarea fabricii de zahăr de la Luduș, pregătită să fie închisă de către grupul francez Tereos.

 

De ce este important: La începutul anului, gigantul industrial Tereos, cel mai mare producător de zahăr din Franța și al doilea producător mondial, cu afaceri anuale de peste 4 miliarde de euro, a confirmat că ia în calcul să renunțe la afacerea din România, cu pierderi mari în ultimii ani, mișcare anunțată de Profit.ro în vara anului trecut.

De asemenea interesant: Fabrica de zahăr din Luduș funcționează din 1960, fiind fosta Întreprindere pentru Industrializarea Sfeclei de Zahăr Luduș – IIS Zahăr Luduș -, denumire schimbată în 1991 în SC Zahărul, și este una din cele 4 fabrici de zahăr care mai există în România (din cele 39 care existau în 1990). La momentul preluării, Zahărul Luduș, denumită ulterior Tereos Romania, avea o cifră de afaceri de 171,6 milioane lei și un profit net de 30,5 milioane lei. Fermierii au participat la negocieri la Luduș cu conducerea franceză a fabricii de zahăr, spunând acum că au reușit să o salveze de la închidere și demolare.

Cultivatorii de sfeclă susțin că au convins grupul francez să le vândă pachetul majoritar de acțiuni. „Datorită faptului că am semnat un contract de confidențialitate, nu putem vorbi prea multe. Primul pas e făcut, suntem pe un făgaș bun și fabrica din Luduș va fi repusă pe poziții, deci sperăm că, din toamna asta sau din primăvara anului 2023, cultivatorii din Luduș, Brașov, Cluj, Sibiu, să reînceapă cultura de sfeclă de zahăr.

Prețul la sfeclă anul acesta e chiar foarte bun, sperăm să-l facem și mai bun, pentru că, ținând cont că noi, cultivatorii, vom fi și acționarii fabricii, ar trebui să ne mobilizăm și să facem zahăr pentru România”, a declarat Teodor Aflat.

În afară de faptul că se vor menține cele 150 de locuri de muncă, liderul de sindicat din fabrică, Ioan Trif, nu a dorit să declare deocamdată mai mult. „Eu aș fi bucuros să se salveze fabrica: rămân locurile de muncă, rămâne fabrica de zahăr și ajungem să-l producem la noi în România. Mai multe nu pot spune pe moment. Până nu primesc un comunicat oficial și nu sunt chemat în ședință, nu mă pot pronunța dacă e cumpărată (fabrica) sau nu e cumpărată”, a spus liderul de sindicat.

În condițiile în care Fabrica de zahăr din Luduș este cel mai mare contributor la bugetul local, este cea mai bună veste din ultimii ani, a declarat pentru Radio Târgu Mureș primarul Cristian Moldovan.

 ”Avem cel mai important brand al orașului nostru, zahărul de Luduș, care se salvează cu această ocazie. Este foarte important, pentru că a ajuns un brand de nivel național, recunoscut ca fiind zahărul cel mai de calitate din țară.

În plus, există o parte importantă de cultivatori în orașul Luduș, iar ei pot face în continuare afaceri cu fabrica de zahăr. Și mai este încă un avantaj: sunt mai multe firme locale care au colaborat de-a lungul timpului cu fabrica de zahăr”, a declarat primarul.

 La începutul lunii, Tereos a confirmat că a decis să închidă și să demonteze fabrica de zahăr din Luduș, argumentând că Ministerul Agriculturii "a detașat" o companie locală să preia uzina, dar discuțiile cu aceasta au eșuat.

Este confirmată și informația anunțată anterior de Profit.ro, conform cărora Scandia Food, liderul pieței conservelor pe bază de carne din România, a fost interesată de achiziție, directorul companiei fiind citat spunând că a dorit să evalueze fabrica în prealabil, dar că francezii au solicitat un preț prohibitiv și o ofertă obligatorie semnată înaintea unei astfel de evaluări. Închiderea finală a fabricii a fost planificată pentru începutul anului 2023, a fost atunci anunțat.

Grupul Tereos a decis la acel moment să-și închidă și să-și demonteze fabrica din România, după ce discuțiile cu o companie locală interesată să preia uzina nu au reușit, a declarat atunci un purtător de cuvânt al grupului pentru Reuters. Profit.ro a anunțat în luna mai că Tereos a semnat actul care aprobă închiderea tuturor liniilor de activitate ale fabricii de zahăr de la Luduș, inclusiv liniile de producție, ambalare și logistică, și inițierea, în etape, a procesului de concediere colectivă a angajaților, Consiliul de Administrație fiind împuternicit să stabilească graficul de închidere și concediere.

Sindicatul Liber Zahărul Luduș SA a transmis anterior că a fost anunțat de patronatul fabricii că planul de lichidare și demolare a unității va fi continuat, după ce statul român s-ar fi retras din negocieri și nu a fost găsit un cumpărător.

Contactat atunci de Profit.ro, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că, din informațiile sale, au fost începute negocierile cu producătorii din zonă pentru preluarea fabricii și, totodată, o societate românească (alta decât Scandia) s-a arătat interesată de cumpărarea fabricii și ar fi transmis o ofertă patronatului francez.

În concluzie, afirmă Petre Daea, ar avea loc, în continuare, negocieri pentru menținerea activității fabricii. Potrivit ministrului, în acest moment, Casa de Comerț Unirea nu are posibilitatea de a achiziționa fabrica din Luduș. În urmă cu o lună, Profit.ro a anunțat că în paralel există și un interes din partea compania românești Scandia Food, liderul pieței conservelor pe bază de carne din România, în preluarea fabricii.

"Ministrul Agriculturii din România detașase o companie privată pentru a studia achiziția Tereos România. Am fost deschiși la această posibilitate, dar compania privată ne-a spus că nu a putut să continue proiectul de achiziție. Întrebarea nu era prețul, în principal momentul.

Au ratat o campanie (de sfeclă de zahăr)", spune acum pentru Reuters un purtător de cuvânt al Tereos. Interesul Scandia, anunțat de Profit.ro, a fost confirmat oficial prin vocea directorului companiei, Andrei Ursulescu. Acesta precizează însă că a dorit să vadă fabrica în producție pentru a efectua o evaluare.

"O experiență din care am învățat foarte multe lucruri." „Prețul pe care l-a cerut Tereos a fost relativ prohibitiv pentru ceva la care nu ne-a fost dat acces pentru a efectua o evaluare tehnică. Am propus o amânare până la un moment în care putem vedea că funcționează. Au vrut însă o ofertă obligatorie semnată până pe 31 octombrie și o înțelegere semnată până pe 30 noiembrie. Am finalizat deja 7-8 tranzacții, nu am ajuns niciodată la un acord într-un timp atât de scurt”, spune directorul Scandia. În urmă cu o lună, la momentul la care a anunțat interesul Scandia, Profit.ro a primit următorul mesaj din partea directorului general al companiei:

 "Scandia Food, liderul pieței de conserve pe bază de carne și un reputat jucător al industriei alimentare autohtone, confirmă că nu este implicată în acest moment într-un proiect care să presupună achiziția fabricii de zahăr din Luduș, deținută de grupul francez Tereos. Suntem interesați să ne dezvoltăm afacerea prin noi achiziții de businessuri în segmentul food atât pe piața internă, cât și pe cea internațională, fie că vorbim de categoriile de produse în care activăm deja sau de categorii conexe precum alimentele de bază (zahăr, ulei, făină, mălai, lactate). La ora actuală, există numeroase potențiale proiecte de acest fel pe care le analizăm, însă fiecare astfel de proiect comportă proceduri specifice de analiză și evaluare a situațiilor financiare, juridice, fiscale, comerciale, operaționale și a riscurilor corespondente, negocieri între părți, finanțări, procese de pre-integrare, elemente care atrag cu ele complexitate în procesul decizional și, implicit, incertitudine privind finalizarea oricărui astfel de demers. Reiterăm public strategia noastră de a deveni o companie de food semnificativă pentru industria locală și dorim ca prin tot ceea ce facem să fim alături de consumatorii noștri și de partenerii care ne acordă încredere".

Contactat acum de Reuters, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că nu este la curent cu stadiul negocierilor.

„Din câte știu, compania (Tereos) este în negocieri cu o companie interesată să cumpere... care vrea să mențină fabrica în funcțiune”, a spus Daea.

În luna mai, prefectul județului Mureș, Mara Togănel, anunțase că Fabrica de zahăr din Luduș pe care vrea să o vândă compania franceză Tereos va fi cumpărată de statul român.

Pe 3 septembrie, Profit.ro a anunțat că Ministerul Agriculturii discută cu Asociația Producătorilor de Zahăr din zona Luduș un transfer către aceasta a fabricii de zahăr pe care gigantul francez Tereos dorește să o închidă. Ministrul a precizat atunci pentru Profit.ro că vrea să păstreze pe piață fabrica și să evite astfel închiderea unității.

"Luxul de a mânca prost și să-ți fie rău nu și-l permite nimeni.”

Potrivit primarului Ludușului, Ioan Cristian Moldovan, în zona fabricii de zahăr există 25 de hectare de teren ce vor fi scoase la vânzare de proprietarii francezi după demolarea clădirilor, destinația terenului fiind exclusiv industrială, nu rezidențială sau comercială.

Falimentul fabricilor din zahăr din România În contextul eliminarii cotelor de producție de zahăr, de la 1 octombrie 2017, au fost închise mai multe fabrici de zahăr, atât în statele membre ale Uniunii Europene, cât și la nivel național. Totodată, în România, suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr s-a diminuat după eliminarea cotelor de producție de zahăr. Astfel, din cele 4 fabrici care au funcționat până în anul 2017, pentru 3 fabrici au fost decizii de închidere, respectiv Zahărul Oradea în 2017, Antrepriza Zahăr Bod în 2020 și Tereos acum.

Ca urmare, în acest an mai funcționează o singură fabrică de zahăr, Agrana România, cu două sucursale. Sucursala din Roman, județul Neamț, procesează sfecla de zahăr, iar sucursala Buzău procesează zahăr brut din trestie importat.

Închiderea unităților de procesare a generat abandonarea cultivării sfeclei de zahăr de către cultivatorii din zona fabricilor, care au investit în mașini/utilaje specifice acestei culturi. Ulterior, aceste utilaje și-au pierdut utilitatea. În consecință, dacă la nivelul anului 2017, în România existau peste 1.400 de cultivatori de sfeclă de zahăr, în 2021 au rămas în jur de 453 cultivatori, iar în prezent mai există doar 160 cultivatori care au încheiat contracte cu Agrana România.

Suprafața cultivată cu sfecla de zahăr și producția obținută în perioada 2015-2021

Până anul trecut, zahărul obținut din sfecla de zahăr a asigurat circa 25% din necesarul de consum de zahăr în condițiile în care necesarul de consum anual al României este de circa 500.000 tone zahăr/an.

Diferența de necesar este asigurată din importul de zahăr brut în vederea rafinării (peste 30%) și a zahărului alb importat.

Producția de zahăr în Europa

Suprafața cultivata cu sfeclă de zahăr la nivelul Uniunii Europene în anul de piață 2022/2023 continuă să scadă în mod constant cu un procent de aproximativ 2% și pentru al cincilea an consecutiv.

Raportat la anul 2021, suprafata cultivată a fost de circa 1.500.000 ha, iar, producția de zahăr de peste 15 mil. tone.

Creșterea costurilor cu îngrășăminte și combustibil, precum și creșterea costurilor de protecție a culturilor reprezintă costuri suplimentare în anul 2022, fiind mai mari față de anul anterior.

În plus, creșterea prețurilor la energie și în special la gazele naturale va duce la creșteri ale costurilor de procesare a sfeclei de zahăr, estimau guevrnanții.

În contextul evoluțiilor actuale din Ucraina, producția de zahăr se prezintă astfel: Producția de zahăr din Rusia a fost în medie la 5 Mt-8 Mt/an, iar, exporturile în jur de 0,5 Mt-1,5 Mt/an (ISO). Destinația exporturilor din Rusia se află în principal în țările vecine (Uzbekistan, Kazahstan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan etc.).

În schimb, producția de zahăr din Ucraina a fost în medie de 1.200 Mt/an, iar exporturile au fost cuprinse între 0,15 -0,5 Mt/an (ISO). Ucraina exportă către Uniunea Europeană 20.070 t/an, în cadrul unui contingent tarifar anual de import cu taxe zero, destinația acestor exporturi fiind în principal Spania, România și Bulgaria.

Argumentele avansate anterior de autorități pentru menținerea activității fabricii de la Luduș Potrivit documentului analizat de Profit.ro, în contextul încetării activității unor fabrici de zahăr din România și al creșterii costurilor de producție (creșterea costurilor la energie și gaze), Guvernul lua în considerare următoarele:

- Agrana România reprezintă singura fabrică producătoare de zahăr la nivel național, aspect care ”poate genera impunerea de monopol asupra prețului de comercializare a zahărului, fapt care poate genera o creștere artificială a prețului la zahăr”.

- Redeschiderea fabricii de zahăr de la Luduș - Tereos ar asigura menținerea unei concurențe pe piața internă a zahărului, ceea ce reprezintă un obiectiv strategic necesar a fi îndeplinit la nivel guvernamental pentru a se putea preîntâmpina manifestarea unui asemenea risc.

- În situația actuală nu se va putea asigura circa 25% din necesarul de consum de zahăr anual al României.

 - Războiul din Ucraina are un impact negativ asupra exporturilor de zahăr realizate din Ucraina către România.

- Înlocuirea sau suplimentarea importurilor de zahăr generează costuri suplimentare consistente la bugetul de stat și implicit apariția unor dezechilibre bugetare.

- Diminuarea producției de zahăr de la 118.750 tone obținute în anul 2021 la circa 50.000 tone în anul 2022 corelată cu suprafața de sfecla contractată de 8.600 hectare.

- Pierderea totală sau parțială a cultivatorilor de sfeclă de zahăr arondați va conduce la scăderea producției de zahăr a României și, pe cale de consecință, la închiderea/diminuarea antreprenorilor care desfășoară activitatea în acest domeniu.

 - Apariția unui proces de concediere colectivă care va avea un impact social major asupra salariaților din fabrică.

În urma anunțului de închidere a fabricii de zahăr Tereos, conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a inițiat discuții cu Federația Cultivatorilor de sfeclă de zahăr din România, Patronatul Zahărului și fermierii arondați la fabrică pe această temă.

După cum a relatat Profit.ro, atât reprezentanții angajaților, cât și cultivatorii de sfeclă de zahăr susțin însă că de fapt patronii francezi nu vor să vândă fabrica, ci să o desființeze.

De cealaltă parte, conducerea susține că nu are cui să vândă afacerea. Anterior, și fostul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a anunțat că vrea să mențină integritatea fizică a fabricii de zahăr de la Luduș în vederea continuării activității de către alți potențiali investitori sau direct de către fermierii interesați.

În România, Tereos a avut ultimul an profitabil în 2013, de atunci înregistrând anual un minus care a oscilat între 4 milioane lei și 27 milioane lei, relevă date analizate de Profit.ro.

În 2020 a avut o pierdere de 25,6 milioane lei, la afaceri de 158,8 milioane lei, cu aproape 200 de angajați. Conform presei locale, este a treia cea mai mare pierdere economică din istoria companiei și cel mai redus număr de angajați din istoricul administrativ.

Anul trecut, compania a avut pierderi de peste 7 milioane lei, tot la afaceri de 158 milioane lei, cu 174 angajați.

Gigantul industrial francez Tereos are circa 50 de fabrici în 13 țări din Europa, America Latină, Africa și Asia, cu aproximativ 20.000 angajați și vânzări anuale de peste 5 miliarde euro.

În 2012, francezii au cumpărat fabrica Zahărul Luduș din România, pentru a deservi clienții industriali din Europa de Est.

...............................

Articolul original la adresa: 

https://www.profit.ro/insider/agribusiness/ultima-ora-gigantul-francez-tereos-confirma-fermierii-romani-avem-un-acord-de-principiu-le-vindem-lor-fabrica-de-zahar-din-ludus-20887895