FEDERATIA CULTIVATORILOR DE SFECLA DE ZAHAR DIN ROMANIA


From Farm To Fork!

PATRONATUL ZAHARULUI

DIN ROMANIA

November 1, 2022


Categorii:

FABRICA DE ZAHĂR DE LA BOD

Fabrica de zahăr de la Bod își reia producția din sfecla de zahăr cultivată de fermieri români, Angelica Lefter - 1 noiembrie 2022

 

 Fabrica de zahăr de la Bod (foto: bizbrasov.ro)

Fabrica de zahăr de la Bod reia producția din sfecla de zahăr cultivată de fermieri români. Cultivatorii de sfeclă de zahăr din zona Brașov-Covasna, sunt chemați la negocieri pentru planificarea recoltei de anul viitor.

Fabrica de Zahăr din localitatea brașoveană Bod își reia producția începând cu anul viitor. Reprezentanții companiei deținătoare a brandului, ”Best Achiziții S.R.L”, au anunțat deja că vineri – 4 noiembrie, vor avea loc întâlnirile cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr, pentru a stabili cantitățile care vor fi cumpărate.

Compania ”Best Achiziții S.R.L”, deținătoarea brand-ului ”Zahar Bod” și a unei părți  reprezentative a Fabricii de Zahăr Bod, va relua producția de zahăr din sfecla de zahăr în anul 2023. Astfel, de astăzi, marți – 1 noiembrie 2022, demarează oficial procedura de negociere și achiziție de sfeclă de zahăr de la producătorii și asociațiile de producători interesate.

Prima întâlnire cu fermierii – la data de 4 noiembrie

Potrivit bizbrasov.ro, prima întâlnire cu fermierii va avea loc vineri, 4 noiembrie, de la ora 10:00, la sediul fabricii din Bod. Întâlnirea este organizată în parteneriat cu Asociația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr Bod.

În cadrul întrevederii dintre reprezentanții fabricii și fermieri se va avea în vedere interesul constant manifestat de fermieri pentru a se relua producția de zahar la Bod, una dintre cele mai reprezentative fabrici de zahăr din țară.

La întâlnire este așteptat un număr cât mai mare de fermieri.

”Cu toții ne dorim să fie repornita fabrica. Este lesne de înțeles că acest parteneriat este un câștig atât pentru fermieri, pe de o parte pentru faptul că cei care încă mai cultivă ar avea unde să-și vândă producția, iar pe de alta parte, cei care au renunțat să cultive vor fi tentați să reia această activitate, cât și pentru noi ca țară, deoarece, la rafturi, vom găsi din nou zahăr 100% românesc. Sperăm ca împreună cu actuala echipă de management a fabricii, pe care o văd implicată, să contribuim la redresarea pieței romanești de zahăr”, a spus Ioan Tatu, reprezentant al Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr Bod.

Sunt așteptați să participe la discuții fermierii din regiunea Brașov-Covasna, dar și din zonele limitrofe

Fermierii din regiunea Brașov-Covasna sunt invitați să participe, dar pot lua parte la întâlnire și fermieri din regiunile limitrofe. Conducerea ”Best Achiziții” a afirmat în mai multe rânduri că este deschisa dialogului, colaborării si identificării unor soluții menite să aducă Fabrica de Zahăr Bod la standarde înalte, care să o plaseze în rândul celor mai performante fabrici de profil.

În prezent, secția de ambalare a fabricii este activă, iar un număr de 40 de persoane lucrează deja acolo. Totodată, produsul Zahăr Bod se găsește pe rafturile unor magazine și lanțuri de supermarket-uri din țară.

”Reiterez faptul ca depunem toate eforturile ca în România să nu dispară tradiția culturii sfeclei de zahăr, mai ales că în zona Brașov-Mureș-Covasna terenul agricol este cel mai bun pentru o astfel de cultură. Totodată, avem speranța că împreună cu fermierii români vom reuși ca în anul ce urmează să repornim producția de zahăr la Bod”, a precizat Mihaela Neagu, director general ”Best Achiziții S.R.L”.

De altfel, încă din luna februarie a acestui an, reprezentanții companiei și-au anunțat intenția de a redeschide fabrica. Tot ei au declarat că investiția va fi de peste 1 milion de euro și vor fi create aproximativ 200 de locuri de muncă pentru oamenii din zonă.

.........................................

Articolul original la adresa:

https://agrointel.ro/238771/fabrica-de-zahar-bod-isi-reia-productia/