FEDERATIA CULTIVATORILOR DE SFECLA DE ZAHAR DIN ROMANIA


From Farm To Fork!

PATRONATUL ZAHARULUI

DIN ROMANIA

September 27, 2023


Categorii:

„REGELE ZAHĂRULUI“

Povestea antreprenorului armean care a scăpat de comuniști deghizat în cioban , Claudia Untaru , 24.09.2023

Frenghian Harutiun a înființat în perioada interbelică fabrici de zahăr în Constanța, Chitila și Arad, devenind unul dintre marii oameni de afaceri ai vremii. 

  

  A înființat o fabrică la Arad FOTO arhivă arhivă Aradul de Altădată

După naționalizare, comuniștii au emis pe numele lui un mandat de arestare, însă a reușit să scape de ei, îmbrăcând haine de cioban.

Armeanul Frenghian Harutiun este una dintre marile personalității ale Aradului, peste care istoria a tras puza uitării nemeritate. Amintit și cu prenumele Frânghian sau Frenkian, acesta a înființat în perioada interbelică Fabrica de Zahăr din Arad, a adus la Arad sediul general al Societății Zahărului din România și, mai mult decât atât, a dezvoltat un model de afacere în care directorul și patronul munceau cot la cot cu angajatul și căutau să creeze condiții de viață bune pentru personal, conștienți de faptul că angajatul reprezintă cel mai important capital al companiei.

Date despre „regele zahărului“ a strâns doctorul în istorie din Arad Andrei Ando, care nu vrea să lase ca trecutul județului să piară. În ultimii ani, acesta a adunat informații pe care le publică în diferite cărți, până acum sunt 20 la număr.

Astfel, aflăm că Frenghian Harutiun (1873-1959) a avut o viață aventuroasă, ca un erou din cărțile lui Jules Verne. A ajuns în România din cauza persecutării armenilor în teritoriile revendicate de turci. În anul 1914 își deschide o salbă de magazine la Constanța și firme de vânzări cu ridicata. Are un simț extraordinar pentru afaceri și se remarcă în peisajul comercial al litoralului ca un proprietar care are în vedere nevoile angajaților săi. Devine, și din această cauză, extrem de popular și este ales vicepreședinte al Camerei de Comerț din Constanța.

A salvat un oraș de foamete

În perioada Primului Război Mondial își extinde afacerile în domeniul fabricării zahărului. Pentru că Europa se confrunta cu o criză majoră de materie primă, Frenghian a decis să importe din America zahăr nerafinat. A pornit afacerea de prelucrare a zahărului la Chitila, într-o fabrică cu care a salvat orașul de foamete, reușind să plătească salarii câtorva sute de angajați în cel mai greu moment de criză. Iar angajații săi nu rămân datori. Firma lui Harutiun a prosperat într-o asemenea măsură încât armeanul a decis extinderea afacerii.

În anii 1920 a căutat un loc de unde să poată organiza cu ușurință și export de zahăr spre vestul continentului, recunoscând o portunitatea dezvoltării pieței înspre Occident. Așa a ales Aradul. Aici a cumpărat fosta fabrică de hârtie, pe care a retehnologizat-o cu ajutorul unor experți din Cehia, și a transformat-o în fabrică de zahăr, în anul 1925. Iar pentru că producția de zahăr avea nevoie de o mare cantitate de apă, a ales, firesc, ca afacereasă fie pe malul Mureșului“, spune Andrei Ando.

Din „Figuri de armeni din România“ aflăm că Harutiun a muncit cot la cot cu angajații săi, și s-a implicat în creșterea calității vieții lor. Le-a construit locuințe, cu prioritate pentru cei căsătoriți și cu copii. La Arad, zona de case dezvoltată de Harutiun se numea, popular, Colonia Fabricii de Zahăr, actuala stradă Remus. De asemenea, a înființat la Arad și Societatea Națională a Zahărului, Romcolind, cu sediul în actuala Piață Avram Iancu, la nr. 7.

Întreaga avere,către cei nevoiași

În anul 1938, Frenghian Harutiun, la vremea aceea în vârstă de 65 de ani, își scria testamentul, prin care dispunea ca 178.000 de bucăți de acțiuni ale fabricii de zahăr din Arad-Chitila, zece milioane de lei și orice altă avere mobiliară, creanțe din țară și din străinătate, să ajungă în patrimoniul unei fundații care îi purta numele. Fundația avea obligația construirii unui spital cu 80 de paturi, unde săracii din România, indiferent de etnie, să fie tratați în mod gratuit. Dona Academiei Române suma de 15 milioane de lei, pentru acordarea de burse studenților merituoși. În final, dispunea ca bijuteriile sale, depozitate în seiful Băncii Comerciale, să fie folosite pentru construirea unui cămin pentru 50 de elevi, copii de țărani, care urmau să beneficieze de cazare, cărți gratuite, îmbrăcăminte și hrană.

În „Indicatorul industriei românești“, din anul 1927, se oferă detalii despre primul an de funcționare a Fabricii de Zahăr de la Arad: utilaje cu puterea de 700 de cai-putere, 600 de angajați, capacitate maximă de prelucrare – 600 de tone de sfeclă de zahărîn 24 de ore. Fabrica de la Arad producea zahăr tos și cubic. Potrivit sursei citate, Harutiun venea săptămânal la fabrica de la Arad, unde avea și funcția de director general.

Spital pentru răniții de război

Viața avea să îi păstreze generosului armean o întorsătură dramatică. Al Doilea Război Mondial nu i-a afectata facerile, dimpotrivă, acestea au continuat să se dezvolte. Frenghian Harutiun a deschis un spital pentru răniții de război și a donat banii necesari funcționării bisericilor armenești din Constanța și București. În tot acest timp, a lucrat cu angajații lui, la Chitila, Arad și la o fabrică de zahăr din Timișoara pe care a deschis-o tot el.

Nimeni nu avea să intuiască ce se va întâmpla după război și că pentru investitori vor veni vremuri mult mai grele decât în perioada conflagrației mondiale.

În anul 1948, comuniștii îl pun pe Frenghian Harutiun pe lista neagră a burghezo-moșierilor pe care vor să îi epureze.

Zona în care se afla Fabrica de Zahăr FOTO Claudia Untaru

„Întreaga sa avere, inclusiv fabrica de zahăr de la Arad, este naționalizată, iar Harutiun este căutat pentru arestare. Scapă doar pentru că se deghizează în cioban și se refugiază în munți. Omul care a construit un imperiu, care i-a ajutat și pe alții să prospere, a fost omenos, empatic și generos, și-a trăit ultima perioadă a vieții sărac lipit pământului, ca un proscris, ascunzându-se să nu fie arestat și închis“, mai adaugă Andrei Ando.

Moștenirea zahărului

Fabricile de zahăr au fost dotate cu instalaţii din Cehoslovacia, iar specialiştii cehi au venit la Arad să le monteze. Câţiva au rămas să asigure funcţionarea şi mentenanţa instalaţiilor. Unul dintre ei este şi străbunicul arădeanului Claudiu Cristea, fiului celebrului arhitect Miloş Cristea. Îl chema Leo Kouril și s-a căsătorit cu o nemţoaică al cărei tată era şef de gară în Regensburg. Cei doi s-au stabilit în Arad şi au făcut copii. Unul dintre motivele pentru care au rămas aici a fost că străbunical ui Claudiu avea o problemă la picior, o boală, iar clima de aici i-a făcut bine.

„Cehul cu nemţoaica au fost părinţii mamei tatălui meu, iar părinţii tatălui meu au fost – el moţ din Hălmagiu (Nicolae Cristea), iar ea sârboaică“, spune Claudiu Cristea.  

Fabrica, pe timpul în care funcționa FOTO arhivă Aradul de Altădată

 

………………………………….

Articolul la adresa:

https://adevarul.ro/stiri-locale/arad/regele-zaharului-povestea-antreprenorului-2302243.html