Particularităţi biologice şi tehnologice la sfecla de zahăr

Vasile Pop-Silaghi

Având în vedere doar două dintre particularităţile biologice ale sfeclei de zahăr – rădăcină foarte vivace şi foliaj bogat – ne putem da seama de extraordinarul potenţial productiv şi de multiplele cerinţe fiziologice ale acestei specii de cultură.

O producţie de 10 tone de zahăr la hectar nu este o utopie; la o digestie de 17-18% şi un randament de extracţie de 14-15%, acest zahăr se poate obţine dintr-o cantitate de 65-70 tone de rădăcini. Deocamdată, puţini fermieri români realizează asemenea producţii. La producţiile medii obţinute în România în ultimii ani (25-30 tone/ha), nici măcar subvenţia nu acoperă pierderea.

Cerinţele fiziologice ale sfeclei de zahăr

Temperatura. Sfecla de zahăr necesită un cuantum termic de 2500-2900 grade C în perioada de vegetaţie. Sămânţa răsare la minimum 3-4 grade C după 20 de zile de la semănat, dar la 10 grade C în sol, răsare în 10 zile, iar la 15 grade C, răsare în 5-7 zile. Temperaturile mai mici de 4 grade C în faza cotiledonală determină apariţia lăstarilor floriferi şi, astfel, compromiterea producţiei de rădăcini. La -2…-3 grade C, cotiledoanele degeră, dar în faza de rozetă (6-10 perechi de frunze adevărate) plantele rezistă şi la -8 grade C.

Regimul hidric influenţează în mod hotărâtor producţia de rădăcini. Având perioada de vegetaţie destul de lungă (martie – octombrie), sfecla necesită o repartizare judicioasă a precipitaţiilor sau a udărilor, de circa 350-400 mm. Seceta din lunile iunie, iulie şi august, pe lângă reducerea drastică a producţiei, influenţează negativ calităţile tehnologice prin creşterea conţinutului de azot dăunător.

Lumina este deosebit de necesară pentru acumularea zahărului, mai ales în lunile august – septembrie. Sfecla de zahăr este o plantă de zi lungă, căreia îi place strălucirea soarelui. Atunci cum s-o umbreşti cu buruieni de tot felul?!

Solurile favorabile culturii sfeclei de zahăr sunt cele profunde, luto-nisipoase, bine structurate, cu capacitate mare de reţinere a apei, bogate în substanţe nutritive şi cu reacţie neutră – slab alcalină (pH de 6,7-8).

Cele mai bune premergătoare sunt cerealele păioase de toamnă, leguminoasele anuale şi cartoful. Sunt contraindicate cruciferele şi ovăzul, din cauza nematozilor comuni, iar floarea soarelui şi cânepa nu se recomandă din cauza consumului mare de apă şi de potasiu.
Sfecla poate reveni pe acelaşi teren după minimum 4 ani.

Fertilizarea. O tonă de rădăcini este sintetizată prin consumul următoarelor elemente nutritive: 4,5 kg azot, 2,5 kg fosfor, 6,5 kg potasiu, 2 kg calciu, 2 kg magneziu, 2 kg sodiu şi alte microelemente între care borul ocupă un loc special.

 

Combaterea buruienilor

Cea mai importantă acţiune în timpul vegetaţiei este combaterea buruienilor. Pretenţia faţă de lumină şi faţă de apă a sfeclei determină această deosebită atenţie. Tehnologia modernă nu promovează erbicide care se folosesc în faza avansată de dezvoltare a buruienilor tocmai pentru a preîntâmpina o concurenţă din partea acestora.

În bugetul anual al sfeclei, erbicidarea ocupă o pondere de 15-25%, în funcţie de spectrul buruienilor, de densitatea acestora şi de tehnica de aplicare. Cele mai multe erbicide moderne se aplică fracţionat, repetat, în faza cotiledonală a buruienilor, pentru a păstra lanul curat până la recoltare.

Genetică de ultimă generaţie

Sămânţa de sfeclă de zahăr folosită astăzi este de ultimă generaţie; firmele mari producătoare de sămânţă din Europa investesc sume enorme în cercetare, reuşind să promoveze în fiecare an soiuri noi, mai rezistente la nematozi, cu un conţinut ridicat în zahăr, cu toleranţă la boli, dar mai ales, cu un drajeu constituit foarte complex, care încorporează substanţe stimulatoare de germinaţie, nutritive, bactericide şi insecticide pentru întreţinerea plăntuţei în prima fază de vegetaţie. De fapt, este o întreagă genetică ameliorativă care a creat hibrizi, numiţi impropriu soiuri.

SFECLA DE ZAHĂR
Caracteristici biologice

Coletul sfeclei (partea superioară de la suprafaţa solului) susţine rozeta de frunze şi reprezintă circa 18% din greutatea sfeclei. Hipocotilul – porţiunea intermediară a rădăcinii ce porneşte de la baza inserţiei frunzelor până la partea superioară de inserţie a radicelelor – reprezintă cică 28% din greutatea sfeclei şi 7-10% din lungimea totală a corpului sfeclei.

Rădăcina propriu-zisă reprezintă cca 55-60% din greutatea sfeclei şi pe această porţiune se dezvoltă întreg sistemul radicular al plantei, care poate atinge adâncimi de 150-200 cm şi o penetrare laterală cu o rază de 50-60 cm. Practic, o plantă de sfeclă explorează aproximativ 2 mc de sol.

paratul foliar este foarte firav la început. Primele două frunze cotiledonale îndeplinesc funcţia de asimilaţie cca 3 săptămâni, până la apariţia primei perechi de frunze adevărate. Acestea apar succesiv şi mor după 30-60 de zile.

O plantă de sfeclă de zahăr are maxim 35-50 frunze dar pot fi şi 80-90. Suprafaţa foliară maximă se atinge la 100-120 de zile de la răsărire şi are valoarea de 6000-14.000 cmp. Indicele foliar maxim poate fi de 6-8 la începutul lunii august.