FEDERATIA CULTIVATORILOR DE SFECLA DE ZAHAR DIN ROMANIA


From Farm To Fork!

PATRONATUL ZAHARULUI

DIN ROMANIA

October 8, 2023


Categorii:

MINISTRUL BARBU A VIZITAT FABRICA DE LA LUDUȘ

Ministrul Barbu a vizitat fabrica de la Luduș. Zahărul se vinde în magazine sub brandul Bod . Oana Timar - 4 octombrie 2023

      

 Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în vizită la fabrica de zahăr din Luduș, județul Mureș (foto: Daniel Befu - Agrointeligența)

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a vizitat Fabrica de Zahăr de la Luduș, județul Mureș. Șeful de la Agricultură a avut astăzi, miercuri – 4 octombrie, o întâlnire cu reprezentanții societății, urmată de o vizită în fabrică pentru a asista la procesul de fabricare a zahărului și pentru a discuta cu personalul și reprezentanții Sindicatului Liber al Salariaților S.C. «Zahărul» S.A. LUDUȘ.

  Ministrul a discutat cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr cărora le-a transmis că performanța Fabricii de Zahăr depinde de activitatea lor și i-a asigurat de tot sprijinul său și al MADR astfel încât aceștia să continue să cultive, să mărească suprafețele cultivate și producția.

  Ministrului Agriculturii i s-a prezentat procesul de producție a zahărului (foto: Daniel Befu – Agrointeligența)

Ministrul a felicitat conducerea fabricii pentru parteneriatul încheiat cu fermierii români și și-a exprimat încrederea că suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr vor crește, iar fabrica va intra într-un proces de retehnologizare. În acest context, ministrul a transmis celor prezenți că, din acest an, Ministerul Agriculturii acordă o subvenție mai mare producătorilor de sfeclă de zahăr pentru a încuraja fermierii români să continue să producă.

  După vizita la fabrica de zahăr de la Luduș a avut loc o conferință de presă (foto: Daniel Befu – Agrointeligența)

„Producția de zahăr de anul acesta arată cu adevărat că aici există patriotism și sunt sigur că orice român adevărat care investește în România își dorește să obțină produse care să se regăsească pe rafturile magazinelor din țară. Acest lucru se realizează cu ajutorul dumneavoastră, al fermierilor. Am satisfacția că prin determinare și efort, s-a reușit salvarea fabricii de zahăr, iar munca salariaților și activitatea fermierilor cultivatori de sfeclă de zahăr în zonă vor continua. Această investiție importantă pentru relansarea producției de zahăr din țară reprezintă o dovadă că agricultura românească are potențial și viitor”, a declarat ministrul Florin Barbu.

  Fabrica de la Luduș preia în acest an producția de sfeclă de zahăr de pe 3.400 de hectare (foto: Daniel Befu – Agrointeligența)

Fabrica de Zahăr Premium Luduș a fost preluată de către doi investitori români la sfârșitul lunii ianuarie 2023 și a început procesarea sfeclei de zahăr de pe o suprafață de aproximativ 3.400 de hectare de la fermieri din județele: Mureș, Cluj – Napoca, Brașov, Alba, Bistrița-Năsăud și Arad. Pe 22 septembrie a început campania de recoltare și prelucrare a sfeclei de zahăr, fiind deja livrate cantități de zahăr către magazinele din România, astfel încât consumatorii români să poată găsi la raft zahăr românesc 100%.

  Zahărul produs la Luduș este comercializat pe piață sub brandul Bod (foto: Daniel Befu – Agrointeligența)

Zahărul produs la Luduș, comercializat sub brandul Bod

Unul dintre investitorii români care au achiziţionat Fabrica de Zahăr din Luduş, Mihaela Neagu, a declarat că după reînceperea producţiei de către această companie, primele cantităţi de zahăr produse în oraşul mureşean au ajuns deja în magazine, sub brandul Bod.

„Am cumpărat două fabrici de zahăr, una este cea de la Bod şi sunt coacţionar şi aici, la Luduş. Am stabilit că voi ieşi pe piaţă cu brandul de la Bod, care este unul de la 1889, ţinând cont de faptul că în Luduş nu am maşini de ambalat, am băgat foarte mulţi bani în dezvoltarea brandului şi nu cred că voi renunţa la el curând. Zahărul îl găsiţi cu tricolorul pe pungă, este produs aici, la noi. Am început să livrăm de lunea trecută, sunt companii care cumpără (…) Pentru că anul acesta facem o cantitate mică, vrem să-l dăm total către populaţie. Bineînţeles că şi în industrie o să meargă o parte, dar aşa cum am setat acum reţeta şi cum ne-am dori noi, este doar către populaţie”, a declarat Mihaela Neagu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

  Ministrul Agriculturii, invitat să viziteze fabrica de zahăr de la Luduș (foto: Daniel Befu – Agrointeligența)

Întrebată dacă ar fi posibilă o reluare a producţiei şi la Fabrica de Zahăr din Bod, judeţul Braşov, investitorul a arătat că asta va depinde de politica Ministerului Agriculturii şi de politica Guvernului, dacă va încuraja fermierii să producă. „Cu siguranţă eu nu am în plan să dărâm fabrica de la Bod, am în plan să mai aştept unul-doi ani să putem să facem capacitate maximă aici şi apoi să ne mutăm acolo, dar fără ajutorul statului român – şi domnul ministru (Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, n.r.) ne-a promis astăzi că o să ne sprijine în tot ceea ce se întâmplă aici, Nu o să putem singuri”, a subliniat acţionarul.

  Ministrul Barbu a făcut un tur complet al fabricii de zahăr de la Luduș (foto: Daniel Befu – Agrointeligența)

Mihaela Neagu a precizat că deocamdată îşi va concentra atenţia pe fabrica de la Luduş, unde tehnologia este foarte bună, fabrica este complet automatizată şi unde s-a reuşit aducerea înapoi a personalului tânăr.

Acţionarul a subliniat că este posibil ca această companie să solicite pe viitor şi un ajutor de stat, dar că până atunci se fac o serie de studii, având în vedere că fabrica din Luduş a fost închisă timp de doi ani.

La Fabrica de Zahăr din Luduş există 150 de angajaţi permanenţi şi 30 sezonieri, însă numărul acestora ar putea creşte în funcţie de capacitatea de producţie.

…………………………………

Articolul

Ministrul Barbu a vizitat fabrica de la Luduș. Zahărul se vinde în magazine sub brandul Bod, Oana Timar - 4 octombrie 2023

La adresa:

https://agrointel.ro/273799/ministrul-agriculturii-in-vizita-la-fabrica-de-la-ludus/