FABRICA DE ZAHĂR DIN LUDUȘ
Fabrica de Zahăr din Luduș va deveni din nou productivă de anul viitor, dacă negocierile privind cumpărarea unității de către fermieri decurg pozitiv. Contractul de achiziție ar urma să fie semnat până la mijlocul lunii noiembrie.
Compania franceză Tereos a confirmat recent că a ajuns la un acord cu un grup de fermieri români pentru a le vinde acestora fabrica de zahăr din Luduș.
”Miercurea trecută a fost o întâlnire foarte lungă, între orele 9 și 17, au fost prezenți și delegați din Franța, printre care și un avocat. Fermierii au reprezentat nucleul cultivatorilor de sfeclă de zahăr din Transilvania, din zonal Luduș în principal. Discuțiile avansează în sens pozitiv, în sensul că s-a acordat un mandat de către Tereos directorului general din România, cu abilitarea de a negocia și a încheia contractul de achiziție a fabricii între fermieri și Tereos, ca orizont de timp, undeva până la jumătatea lunii noiembrie”, a precizat pentru AGRO TV Mihai Dumitri, director executiv al Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr.
În ceea ce privește starea actuală a fabricii, aceasta se află în condiții bune, iar reparațiile care trebuie făcute sunt minore. Astfel, producția ar putea fi reluată fără probleme în 2023, după încheierea contractelor pentru cantitățile de sfeclă de zahăr necesare.
”Trebuie să fie mai repede de sfârșitul anului, pentru că fermierii își fac planuri de cultură. Oricum este un pic cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Sunt vreo 360-370 de fermieri cultivatori de sfeclă de zahăr care au fost arondați fabricii de zahăr din Luduș, iar ei se vor restructura, în sensul că foarte mulți își vor mări suprafețele. Aspectul pozitiv este că s-a ajuns la o înțelegere clară, scrisă, între Tereos și acest grup de fermieri care cumpără fabrica de zahăr. Bineînțeles că negocierile și termenii sunt confidențiali deocamdată. Fermierii care s-au afiliat au un potențial mare, există capital; s-au vehiculat și niște cifre, dar nu le pot divulga acum. Aspectul pozitiv este că s-a realizat un memorandum, iar Tereos este dispusă să vândă fabrica de zahăr”, a afirmat Mihai Dumitriu în emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”.
Fabrica nu are nevoie de investiții, precizează el.
”Decizia investitorului francez Tereos de a nu mai cultiva sfeclă de zahăr a venit în 7 ianuarie anul acesta, ei anul trecut procesând sfeclă de zahăr. E adevărat, fabrica necesită probabil reparații minore, dar este pusă la punct, a funcționat cu succes, cu randamente bune. Probabil că contractele de sfeclă vor începe imediat, undeva la sfârșitul lunii noiembrie, urmând un remont sumar în primăvară-vară, pentru că fabrica a fost retehnologizată pe parcursul anilor”, a adăugat el.
………..
Agro TV: Fabrica de zahăr de la Luduș – Când va fi încheiat contractul și reluată producția cu fermieri români Profit.ro , 23 10 2022,
Fabrica de Zahăr din Luduș va deveni din nou productivă de anul viitor, dacă negocierile privind cumpărarea unității de către fermieri decurg pozitiv. Contractul de achiziție ar urma să fie semnat până la mijlocul lunii noiembrie. Gigantul francez Tereos a confirmat recent că a ajuns la un acord cu un grup de fermieri români pentru a le vinde acestora fabrica de zahăr din Luduș. ”Miercurea trecută a fost o întâlnire foarte lungă, între orele 9 și 17, au fost prezenți și delegați din Franța, printre care și un avocat. Fermierii au reprezentat nucleul cultivatorilor de sfeclă de zahăr din Transilvania, din zonal Luduș în principal. Discuțiile avansează în sens pozitiv, în sensul că s-a acordat un mandat de către Tereos directorului general din România, cu abilitarea de a negocia și a încheia contractul de achiziție a fabricii între fermieri și Tereos, ca orizont de timp, undeva până la jumătatea lunii noiembrie”, a precizat pentru AGRO TV Mihai Dumitri, director executiv al Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr
În ceea ce privește starea actuală a fabricii, aceasta se află în condiții bune, iar reparațiile care trebuie făcute sunt minore. Astfel, producția ar putea fi reluată fără probleme în 2023, după încheierea contractelor pentru cantitățile de sfeclă de zahăr necesare.
”Trebuie să fie mai repede de sfârșitul anului, pentru că fermierii își fac planuri de cultură. Oricum este un pic cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Sunt vreo 360-370 de fermieri cultivatori de sfeclă de zahăr care au fost arondați fabricii de zahăr din Luduș, iar ei se vor restructura, în sensul că foarte mulți își vor mări suprafețele. Aspectul pozitiv este că s-a ajuns la o înțelegere clară, scrisă, între Tereos și acest grup de fermieri care cumpără fabrica de zahăr. Bineînțeles că negocierile și termenii sunt confidențiali deocamdată. Fermierii care s-au afiliat au un potențial mare, există capital; s-au vehiculat și niște cifre, dar nu le pot divulga acum. Aspectul pozitiv este că s-a realizat un memorandum, iar Tereos este dispusă să vândă fabrica de zahăr. Fabrica nu are nevoie de investiții.
Decizia investitorului francez Tereos de a nu mai cultiva sfeclă de zahăr a venit în 7 ianuarie anul acesta, ei anul trecut procesând sfeclă de zahăr. E adevărat, fabrica necesită probabil reparații minore, dar este pusă la punct, a funcționat cu succes, cu randamente bune.
Probabil că contractele de sfeclă vor începe imediat, undeva la sfârșitul lunii noiembrie, urmând un remont sumar în primăvară-vară, pentru că fabrica a fost retehnologizată pe parcursul anilor”, a mai precizat Mihai Dumitriu în emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”.
……………………………..
Articolul original: