3 FACTORI ALIMENTARI CARE PROVOACĂ DIABETUL DE TIP 2
Cei 3 factori alimentari care provoacă diabetul de tip 2. Aceste obiceiuri fac ravagii la nivel mondial ,
Cercetătorii au analizat date culese din 1990 până în 2018 din 184 de țări pentru a afla care sunt principalii factori declanșatori ai diabetului de tip 2.
Studiul efectuat la Școala Friedman de Științe și Politici ale Nutriției de la Universitatea Tufts (SUA) a analizat 11 factori alimentari și a descoperit că trei dintre aceștia sunt responsabili pentru cele mai multe noi cazuri de diabet:
Studiul publicat luni în jurnalul științific Nature Medicine a arătat că și alți factori, precum consumul în exces de suc de fructe, dar și carențele de legume fără amidon, fructe, nuci, semințe și iaurt pot avea un impact asupra înmulțirii cazurilor de diabet, relatează Sky News.
Aportul de carbohidrați de slabă calitate provoacă numeroase cazuri de diabet de tip 2 în toată lumea, a spus conducătorul studiului, profesorul de nutriție Dariush Mozaffarian, decanul Școlii Friedman.
Potrivit cercetării, dieta slabă din punct de vedere nutritiv a contribuit la peste 14,1 milioane de cazuri în 2018, reprezentând peste 70% din îmbolnăvirile înregistrate la nivel mondial.
Șapte din zece cazuri au fost provocate de opțiunile alimentare nocive. Comparativ cu situația din 1990, în 2018 au apărut la nivel mondial alte 8,6 milioane de cazuri de diabet 2 provocate de alimentația proastă, mai arată studiul menționat.
În toate cele 184 de țări analizate s-a constat o creștere a diagnosticelor între 1990 și 2018, iar dieta săracă nutritiv a provocat un număr mai mare de cazuri de diabet 2 la bărbați decât la femei, la tineri față de adulții în vârstă și în mediul urban față de mediul rural.
Cazurile de diabet 2 s-au înmulțit în Asia Centrală și în Europa Centrală și de Est, în special în Polonia și Rusia, țări cu o dietă bogată în carne roșie, carne procesată și cu un consum mare de cartofi.
Și America Latină și zona Caraibelor au o incidență mare, îndeosebi Columbia și Mexic, din cauza consumului ridicat de sucuri îndulcite și carne procesată, precum și a consumului redus de cereale integrale.
T.D.
………………………..
Articolul original la adresa: https://spotmedia.ro/stiri/sanatate/cei-3-factori-alimentari-care-provoaca-diabetul-de-tip-2-aceste-obiceiuri-fac-ravagii-la-nivel-mondial