FEDERATIA CULTIVATORILOR DE SFECLA DE ZAHAR DIN ROMANIA


From Farm To Fork!

PATRONATUL ZAHARULUI

DIN ROMANIA

October 10, 2022


Categorii:

FRANŢA RECURGE LA REZERVELE STRATEGICE DE CARBURANŢI

Franţa recurge la rezervele strategice de carburanţi pentru a evita oprirea fabricilor de zahăr ,

Elena Balamatiuc , 10 octombrie 2022

Guvernul de la Paris a anunţat săptămâna trecută că a recurs la rezervele strategice de carburanţi pentru a reaproviziona benzinăriile care au probleme cu stocurile.

Grupul Tereos, cel mai mare producător de zahăr din Franţa, a anunţat încă de luna trecută că a fost nevoit să reducă producţia la unele fabrici după ce grupul petrolier TotalEnergies a informat că nu va putea să furnizeze motorină. Tereos nu a dorit să facă comentarii cu privire la eliberarea de carburanţi de la rezerva strategică.

La rândul său Cristal Union, al doilea cel mai mare producător de zahăr din Franţa, a informat că propriile sale stocuri de carburanţi i-au permis să menţină nivelul producţiei pe parcursul săptămânii trecute dar a adăugat că a recurs la rezervele strategice pe parcursul weekend-ului.

Fabricile de zahăr, care în mod normal în Franţa funcţionează începând din septembrie şi până în ianuarie sau începutul lunii februarie, se bazează pe faptul că fermierii au suficient carburant pentru a recolta sfecla de zahăr şi a o transporta la fabrică unde este procesată.

Decizia de a elibera carburant din rezervele strategice, la finele săptămânii trecute, a venit după o reuniune care a avut loc miercuri între ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau şi producătorii de zahăr.

„I-am explicat că sunt tensiuni îngrijorătoare care riscă să conducă la închiderea, temporară, a unor fabrici”, a declarat pentru Reuters preşedintele SNFS, Christian Spiegeleer.

„Statul a fost de acord să recurgă la stocurile strategice astfel încât lipsa de motorină să nu afecteze funcţionarea normală a fabricilor”, a adăugat Christian Spiegeleer.

...............................................

Articolul original la adresa:

https://agrobiznes.ro/featured/franta-va-folosi-rezervele-strategice-de-carburanti-pentru-a-evita-oprirea-fabricilor-de-zahar